„Iubirile trec, copiii rămân…“

Cand voi fi mare

de

30 septembrie 2009

Pretutindeni in jur vad oameni maturi, responsabili, care se iau in serios, asa cum se cuvine la varsta lor. In schimb, eu continuu sa ma simt, in adancul inimii mele, o fetita de 16 ani, care priveste cu uimire lumea si realizarile altora.

Nu sunt in stare sa ma fac mare cu adevarat. Am inca inocente de fecioara, rosesc cand aud o vorba nelalocul ei si ma schimb la fata atunci cand nu-mi convine ceva. Nici macar cu copiii mei nu ma simt ca un adult trecut prin viata, ci, mai degraba, ca un copil mai mare caruia i-au ramas in grija fratii mici, un copil cu raspunderi care-l fac sa se simta mandru si puternic, dar, foarte adesea, nepriceput.

Imi vine de multe ori sa spun: “Cand voi fi mare”… Dar apoi imi amintesc ca oamenii necunoscuti mi se adreseaza cu  ”doamna”, ca arareori ma tutuieste cineva de la bun inceput, ca fetita mea e deja in clasa a doua si ca astept cel de-al treilea copil. Ca am murit deja si-am inviat din dragoste de cateva ori, ca nu mai stiu sa plang cum plang copiii, cu seninatate, ci o fac cu obida si cu truda. Ca am riduri in coltul ochiului si cicatrice in coltul inimii.

Si, totusi, am o senzatie uimitoare ca viata mea nu a inceput inca. In fiecare seara, cand ma pregatesc de scris, ma simt ca o fetita in pragul bacalaureatului. In fiecare noapte, cand ma asez in pat, ma simt ca o mireasa aflata in noaptea nuntii. In fiece dimineata cand ma trezesc si pornesc spre o noua zi, ma rog ca azi sa invat ceva minunat, care sa ma ajute sa mai cresc un pic si, poate, sa ma invete ca, atunci cand voi fi mare, sa fiu fericita…

Categorii:
Eu - mama

Comentarii

  • Alice, cat de mult m-am regasit in randurile tale!
    De cate ori m-am intrebat, in gand, cand o sa ma comport mereu ca un ” om mare”!
    De cate ori mi-am spus, caci, copilaria mea s-a prelungit mult, iar acum , cu maturitatea data de „timpul ce a trecut” imi spun ca sunt condamnata ca, in adacul sufletului, sa raman definitiv copil!
    Si da, imi doresc ca atunci cand voi fi mare, sa fiu fericita!

    Mihaela 9 aprilie 2012 21:48 Răspunde
    • Mihaela mea scumpa si draga, probabil ca va trebui sa invatam sa fim fericite asa, in eterna noastra inocenta copilareasca. Oare se poate?

      alice 9 aprilie 2012 22:25 Răspunde
      • Draga, scumpa si minunata mea prietena, invatam! Oare nu asta facem in fiecare zi?
        Te imbratisez cu dor!

        Mihaela 9 aprilie 2012 22:32 Răspunde
  • ar trebui sa fii invidiata pentru asta :). e mare lucru sa ai atatea simtiri…

    Simoniq 10 aprilie 2012 13:13 Răspunde
  • Alice, fetita ta are 6-7 ani, a mea va implini 18…si tot nu m-am maturizat… superb articolul…ma regasesc intru-totul in articolul tau….

    emam 11 aprilie 2012 10:32 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title