„Iubirile trec, copiii rămân…“

Cu cine seamana copiii

de

Am inceput sa am strangeri de inima de cate ori vine vorba despre asemanarile copiilor mei. Pentru ca am priceput deja ca, nu stiu cum, nu stiu de ce, inevitabil se ajunge cu discutia intr-un punct in care nervii mei tanjesc sa cedeze.

„Iza seamana leit cu primul nepot pe care l-am avut de la fiul nostru”, imi spun socrii mei mai recent capatati, desi tot ei sunt de acord ca primul nepot seamana leit cu fosta lor nora de apusa, dusa si invartita amintire, drept care e ca si cum cineva mi-ar zice ca fetita mea seamana, ma rog…, nu pot sa merg mai departe cu gandul. „Ba Iza seamana leit cu baiatul tau, cu Victor!”, imi spune cate altcineva, desi e la fel de evident ca baiatul meu e bucatica rupta din sotul pe care l-am detinut mai la tinerete, deci, iarasi, rationamentul se impotmoleste in refuzul meu de a-l duce pana la capat.

„Cu tusa Parasca seamana leit Iza”, imi spune cate o ruda din neamul sotului, iar altii se minuneaza ca, ce ciudat, cu mine nu seamana niciun copil, niciun pic, parca i-as fi cumparat pe toti de la magazin. Mai degraba Ilona seamana cu o actrita dintr-un film la moda pe vremea mamei mele, iar Iza seamana cu nevasta celuilalt frate, care are o fetita care aduce bine cu fetita mea, fiindca amandoua sunt din neamul lui tanti Parasca, si-s verisoare, si-n familia lor toti o sa aiba parul cret si bogat, inclusiv fetita mea care acum are parul drept si delicat, dar asta se intampla fiindca inca nu am acceptat sa o rad in cap…

Nu stiu daca e o forma de a-ti exercita suprematia in familie atunci cand declari ca mezinul familiei e copie la indigo a cate unui personaj insemnat al unuia dintre clanuri. Insa sunt sigura ca imi face placere cand cineva imi spune ca oricare dintre copiii mei seamana cu mine sau cu ai mei, ca si cum asta ar fi o dovada ca putem deveni nemuritori.

Ma uit la Iza si mi-e imposibil sa vad in zambetul ei pe niste stramosi ai unei familii din care nu am facut parte nicicand, pe care nu i-am cunoscut si nu i-am visat niciodata, asa cum nici ei nu m-au visat si nu m-au asteptat catusi de putin. Doar ne-am adoptat unii pe altii, cu iubire, cu generozitate, cu bunavointa. Eu vad in privirea Izei licarul din ochii mamei mele frumoase, zambetul hatru al tatalui meu adorat, eu o simt a mea in tot si in toate, asa cum am simtit-o din prima secunda in care a inceput sa creasca in corpul meu, nu in conturul de fum al vreunei strabunici nestiute, de cenusa al vreunei foste nesuferite neveste, de umbra al unei matusi sau stramatusi pe care eu n-am s-o reintalnesc, poate, nici in viata asta, nici in eternitatea viitoare. Si ca, indiferent ce ni se pare noua acum, stiu ca fiecare dintre copiii mei va creste mai departe ca o floare fara seaman pe lume, asa cum floarea Micului Print a crescut unica in dragostea si in destinul ei, neasemuita in fragilitatea, in duiosia, in curajul sau prins intr-un lujer subtire, splendid…

Tag-uri:
· · · · · ·
Categorii:
Familia · Ilona · Iza · Uncategorized · Victor

Comentarii

  • Splendid text, Alice! Dar sa stii ca biologia ne joaca uneori feste si asaza, unele langa altele, bucati de gene care ne fac sa aducem si cu bunicii, si cu matusile, si nu unchii nostri, oameni cu care impartim, vrem, nu vrem, macar o pulsatie din acelasi sange.

    Alexandra Bohan 18 noiembrie 2013 20:05 Răspunde
    • Dar nu cu fostii nostri soti, nu-i asa?! 🙂

      Alice Nastase Buciuta 18 noiembrie 2013 20:06 Răspunde
      • In niciun caz! Dar, Alice, mai sunt si oameni care simt nevoia sa se exprime…

        Alexandra Bohan 18 noiembrie 2013 20:12 Răspunde
        • Alexandra, m-ai facut sa zambesc… Multumesc!

          Alice Nastase Buciuta 18 noiembrie 2013 20:26 Răspunde
  • Ai uitat de soacra care tine mortis sa declare oricui si oriunde ca fiul ei nu seamana deloc cu nepotul. Apoi, desi copia la indigo e absolut evidenta pentru tot restul planetei, ea spune clar ca nu, nu seamana deloc :))))).

    Madalina 19 noiembrie 2013 8:10 Răspunde
  • Nu stiu daca tu vezi asta ( fiind tot timpul langa ea), dar eu zic ca Iza este 100% sotul tau Paul, evident varianta feminina.Va fi o frumusete bruneta care va frange multe inimi.Iza nu seamana cu ceilalti doi copii ai tai ( Victor si Ilona), la fel de frumosi ca mama lor, dar fara suparare Iza este fata tatalui ei Paul.Este cadoul tau din iubire pentru Paul si asta se vede.

    mona 19 noiembrie 2013 11:32 Răspunde
  • mie-mi place ca in Franta nu exista acest obicei, care e la noi, si care,parca, te obliga de cate ori vezi un copil sa declari si cu cine crezi ca seamana. Pur si simplu nu se face niciun comentariu. Se spune eventual ca e dragalas, frumos, dragut,ca a crescut mult, s-a schimbat fizic, insa nu si alt fel de aprecieri referitoare la cine seamana. Rarisim am auzit si doar atunci cand asemanarea este izbitoare. Mie mi se pare corecta abordarea.

    Crina 19 noiembrie 2013 12:09 Răspunde
  • Offfff! Una dintre cele mai afurisite discutii pe care un copil o poate avea cu neamurile…

    Pentru nu stiu ce pacate alor mei sau ale mele dintr-o viata anterioara, eu seaman cu bunica din partea tatalui, o femeie rea, sadica, manipulatoare, care toata viata ei si-a vazut doar de propriile interese, n-a ezitat sa bage zanzanie intre propriii ei copii si sa-si vorbeasca nora (adica pe mama) de rau in fata noastra, a nepotilor, totul din dorinta de a controla vietile tuturor.

    De cand a murit, o vad in oglinda in fiecare zi si-mi fac procese de constiinta ca n-am stiut s-o iubesc si s-o-nteleg. La urma urmei si ea a avut o viata grea; parintii n-au lasat-o sa faca scoala, desi era buna la invatatura si mai desteapta decat fratele ei care a fost trimis la liceu, la oras. Apoi la 19 ani, au maritat-o cu un barbat pe care abia il cunostea si pe care, se intelege, ca nu l-a putut iubi cu forta.

    Si eu acum imi vopsesc parul rosu si-mi pun ochelari cu rame groase, numai ca sa nu mai seaman cu ea. Nici un copil nu trebuie sa fie obligat sa duca mai departe alta mostenire decat a lui.

    Nerdskaya 19 noiembrie 2013 12:34 Răspunde
  • N-o rade in cap. Nici eu nu l-am mutilat in acest hal pe al meu si are cel mai frumos par ondulat, desi candera bebe era chelut ca un bunicut 🙂

    Aura Balint 19 noiembrie 2013 14:35 Răspunde
  • Alice, scumpa mea, ai scris asa cum stiu eu ca numai tu stii sa scrii, cu sufletul pe tava dar si cu un umor fin, se vrea el, dar la mine ajunge atat de clar incat rad in hohote. Asta ne mai trebuie acum sa te pui sa o razi pe Izuca pe cap, doar pentru placerea vreunei matusi de-a saptea spita, vreo babeta a tot stiutuoare. Ma rog, s-ar putea sa fie cam de varsta mea, da, evident, persoanele de fata se exclud din categoria „babete”. Ele sunt si raman niste „doamne”.
    V-as ruga, sa nu efectuati aceasta activitate de hairstyle, tip horror sau punk. Iza va avea parul intr-un fel care nu i-l va schimba cu nimic in bine o uratire cu buna stiinta.
    In ceea ce priveste cu cine seamana copiii tai, eu care i-am vazut pe toti si am stat cu voi la masa pot spune ca fiecare dintre ei seamana cu imaginea lor din oglinda.
    Legat de acest subiect spun doar ca soacra-mea, Dumnezeu sa o odihneasca, s-a indoit intreaga viata de asemanarile dintre fata noastra si tatal ei, asemanari ce se evidentiau tuturor celorlalti. In ciuda acestui fapt si-a iubit nepoata cu o afectiune greu de egalat. Parerea mea este ca nu merita sa plecam urechea la vorbele unora sau altora si acestea sa ne deranjeze cumva. Cel mai bine ar fi insa ca fiecare sa-si pastreze impresiile pentru el. Dar cum ne-am baga atunci in seama?

    Luminita 19 noiembrie 2013 17:05 Răspunde
  • Cred ca Iza este Marea Dragoste dintre tine si sotul tau…Este copia fidela a lui…

    amarut 25 noiembrie 2013 9:11 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title