„Iubirile trec, copiii rămân…“

Cum îi crești, așa îi ai

de

Sunt femei care știu să își strunească cu folos și bărbatul, și copiii. Vocația educațională a feminității găsește, pe ici, pe colo, recipiente umane destoinice, în stare să țină destinele întregii familii în propriile mâini. Eu nu știu dacă să le admir, să le invidiez sau să le privesc condescendent pe distinsele și iscusitele doamne.

Am auzit și eu de multe ori avertismentul „cum îi crești, așa îi ai”, și în discuțiile despre copii, dar și în acelea despre bărbații dragi, care nu se maturizează niciodată cu adevărat. Însă, deși dau credit pe de-a-ntregul educației și modelării, mie îndemnul mi s-a părut a avea ceva șarlatanesc în el. Poate că ideea de posesie m-a obligat să fiu suspicioasă, poate că neputința mea de a-i schimba pe cei din jur și povara eternei mele posturi contemplative m-au făcut să nu cred în înțelepciunea sau onestitatea unei asemenea abordări. „Cum îți ții bărbatul sub papuc și copiii în lesă” ar putea fi o variantă ceva mai onestă a îndemnului de-a-i face pe cei de lângă tine să nu iasă din vorba ta. Ca să „îi ai” cum vrei tu…

Sunt convinsă că dacă îi înveți pe copii să fie buni și politicoși, dacă regulile în cuplu sunt limpezi și corecte, totul poate să curgă cu mult mai puține poticneli decât în familiile în care se dezlănțuie orgoliile, obrăzniciile, impolitețurile. Cred în modelarea umană și cred în puterea noastră de a învăța. Nu mă îndoiesc că relațiile, cele între soți și cele între părinți și copii, sunt construcții ample, care necesită timp, răbdare, spațiu, putere. Dar mai sunt convinsă și că nu funcționează la infinit sistemul în care doar unul hotărăște pentru cei din jur, luând decizii fără să îi convingă și pe ceilalți de temeinicia lor.

Copiii mei s-au născut liberi și diferiți unii de ceilalți. Recunosc că mă întreb cum să îi cresc ca să „îi am” cuminți, dar, mai ales ca să „îi am” înțelepți și fericiți, însă nu caut răspunsul printre soluțiile simple ale vieții. Oricum, răspunsul ar diferi mult de la un copil la altul. Bărbatul meu e desăvârșit așa cum este. De ce să fac ceva în plus ca să îl am și mai al meu, când el a fost al meu dintotdeauna, chiar și dinainte de-a ne întâlni? Misiunea mea e mai ușoară, mai grea, mai definitivă decât mi-aș fi imaginat… Cum îi cresc, așa îi am. Cum îi iubesc, așa mă iubesc. Cum îi fac să creadă în fericire, așa vor fi fericiți…

Categorii:
Eu - mama · Familia

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title