„Iubirile trec, copiii rămân…“

Pe care dintre copii

de

22 iunie 2009

 

Chiar ii putem iubi exact la fel pe toti copiii nostri? Chiar isi poate inima imparti bataile cu precizie? Sau e ca-n viata, ca-n dragoste, ca-n destin, si in soarta copiilor: unii primesc mai mult si altii mai putin, fara sa pricepem de ce?

Ma framant dintotdeauna, iar acum mai mult ca oricand, sa inteleg cum poti sa fii un parinte bun si onest. Sa inteleg ce parghii se pun in functiune in mintea sau in sufletul nostru atunci cand ne repezim sa luam in brate un copil si nu celalalt, sa stergem lacrima unuia mai intai, si a celuilalt cu o secunda de intarziere. Cat de tare il doare pe cel de-al doilea clipa asteptarii? O simte? O intelege? Sau e doar o povara in plus a constiintei noastre prea cautatoare?

Venim, cei mai multi, din case cu mai multi copii si am simtit fiecare, pe propria inima, geloziile de frate, de sora. In amintirile fiecaruia dintre noi stau intamplari care ne-au facut sa intelegem, sau sa credem ca pricepem noi, fara sa fie adevarat, ca mama ne iubeste mai mult. Iar tata are o slabiciune pentru sora noastra mai mare. Ca e evidenta preferinta bunicului pentru fratiorul nostru, mai ales ca el a avut doua fete si acum leagana pe genunchi primul nepot…

M-am intrebat, intr-un exercitiu dureros si absurd, pe cine ar fi ales mama, dintre mine si sora mea, daca ar fi fost pusa in situatia cumplita a Sophiei. In nopti de nelinisti, imi revine in minte scena in care mama disperata – interpretata magistral de Meryl Streep – trebuie sa intinda gardianului unul dintre copii, si sa renunte la el pentru totdeauna, sub amenintarea ca, daca nu face alegerea, ii va pierde, oricum, pe amandoi. Si, recunosc, m-am intrebat si pe care dintre copiii mei l-as fi ales, nealegandu-l… “Poti sa iubesti pe unul dintre copiii tai mai mult, dar sa nu-i iubesti pe ceilalti mai putin”, m-a invatat, printr-o replica dintr-un interviu, Adrian Paunescu, spunandu-mi, intr-un paradox splendid,  ca o iubeste mai mult decat pe ceilalti copii pe fiica lui mai mica, dar ca asta nu il face sa-si iubeasca ceilalti fii mai putin.

Avem, cu totii, slabiciuni si preferinte pentru unul dintre copiii pe care i-am zamislit. Intr-un strafund de inima ii facem culcus tainuit de lumina celui mai cuminte, sau celui mai neajutorat. Celui care ne seamana mai mult, sau aceluia in ochii caruia vedem mai bine chipul barbatului adorat, zambetul femeii iubite. Si, printr-o lege tacita a intregului pamant, induram asta in taina. Iubim pe furis un copil mai mult, altul si mai mult. Alegem vinovat. Si nu vom recunoaste asta niciodata.

 

Categorii:
Eu - mama

Comentarii

  • exact… asa este cum spui Alice.”Alegem vinovat. Si nu vom recunoaste asta niciodata.”
    M-am vazut adeseori(desi nu am vrut cu nici un chip sa recunosc)ca-l dojenesc prea mult pe unul din copii si sunt excesiv de permisiva cu celalalt. Imi motivam de fiecare data gesturile (gandind cat este de plauzibila scuza, pentru mine poate mai mult)cu explicatii de genul: „e firesc sa te cert pe tine, care esti mai mare si pricepi mai mult, decat pe el, pe care si daca l-as certa, oricum nu ar intelege mare lucru.”Stiam in sinea mea ca nu procedez corect, dar ma ascundeam dupa aceste asa zise scuze:e mai mare si de aceea…
    Nu as vrea vreodata sa fac diferente intre copiii mei, nu as vrea ca ei mai ales sa perceapa lucrul acesta, as vrea sa fiu impartiala, as vrea sa spun ca-i iubesc si-i ador in egala masura. dar, numai Dumnezeu stie daca este cu adevarat asa. Eu pot sa spun orice, chiar si ce nu simte inima, vorbele mele pot exprima.As vrea sa fiu sincera macar cu mine. Ma straduiesc si nu stiu daca chiar si reusesc.

    delia 9 octombrie 2012 16:10 Răspunde
  • Am citit ca psihologii spun ca e normal ca parintii sa aiba preferinte, adica ii iubesc pe toti copiii lor, dar unul dintre ei are mai mult ‘lipici’ la un parinte (sau la ambii). Important e, spun ei, psihologii, sa petreci timp si cu celalalt copil/ceilalti copii separat, dar si impreuna cu toti copiii casei, sa simta si celalalt cat de mult il iubesti. Se mai spune ca o mama va prefera mereu pe ‘puiul’ sau mai slab sau mai bolnavicios s.a., adica pe cel mai neajutorat; si ca nu ar trebui sa ne simtim vinovati daca preferam un copil -dar ii iubim pe toti ai nostri! Cel mai important e, cred eu, ca ei sa simta ca sunt iubiti; eu le spun mereu ca ii iubesc la fel de mult! Va recoman filmul „MEET JOE BLACK” cu Anthony Hopkins si Brad Pitt – in afara de faptul ca e superb, sensibil, vorbeste despre adevarata dragoste pe care trebuie s-o cautam mereu daca inca nu am gasit-o, are o scena in care una dintre fiice ii zice tatalui ei, care ii spune sa nu ‘se omoare’ organizand petrecerea pentru el, ca stie ca o prefera pe cealalta, pe sora ei, si totusi ea il iubeste enorm si va depune tot sufletul si tot efortul pentru ca aniversarea tatalui sa fie perfecta! Iar cand ea se supara ca nimeni nu e interesat de tortul pe care atat s-a chinuit sa-l aleaga dintre marile oferte, tatal ei il gusta si ii spune ca e delicios,e cel mai grozav tort, multumindu-i pentru dragostea pe care i-o poarta. Superb!

    Violette 20 ianuarie 2013 16:43 Răspunde
    • Violette, e unul dintre filmele mele preferate! Il stiu scena cu scena, am plans de nenumarate ori vazandu-l, iar de vorbit… as sta cu tine la povesti o noapte-ntreaga! Cat de multe lucruri avem in comun!

      Alice Nastase Buciuta 23 ianuarie 2013 23:13 Răspunde
  • noi avem o singura fetita iubita si adorata intr-o discutie cu sotul meu am pus si eu intrebarea asta:oare daca am mai avea un copil l-am iubi tot asa de mult??? Sotul meu mi-a dat repede raspunsul: bineinteles dar eu am ramas cu o frica in suflet …

    jana oprea 4 februarie 2013 11:37 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title