„Iubirile trec, copiii rămân…“

Povestea celor sapte fete muzicale si a balaurului cu sapte pui

de

18 aprilie 2010

Ilona s-a inscris la un concurs de povesti, asa ca ne-am apucat amandoua de scris, de compus. Ea a ales tema, o tema draga, pentru ca e convinsa ca iubeste muzica si trebuie sa vorbeasca despre dragostea ei pentru muzica. Am facut un fel de brainstorming, ca sa punem la cale desfasurarea actiunii. Apoi Ilo a trecut la scris (iar eu am corectat-o putin). Iata ce a iesit:

Povestea celor sapte fete muzicale si a balaurului cu sapte puide Ilona Nastase

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti. A fost odata un imparat care avea sapte fete gemene. Mama lor murise la nasterea lor, iar imparatul numai pe ele le mai avea si le iubea ca pe lumina ochilor. Ele se numeau: Dorinda, Renata, Miriam, Fabiola, Solaria, Laverna, Silvana. Erau frumoase fiecare in parte, dar impreuna pareau neasemuit de frumoase. Iar cele sapte fete cantau fiecare cu glas melodios, dar atunci cand cantau impreuna, toata lumea se oprea in loc sa le asculte, iar natura se inveselea si florile se faceau mai parfumate. Insa nu departe de castelul in care cresteau cele sapte fete, intr-o padure intunecata, traia un balaur batran si rau, care ura muzica. Alungase de pe taramul lui toate pasarile, iar cand glasul fetelor din vecinatate ajungea pana la el, se infuria si striga cu gurile de la toate cele sapte capete, cat sa se auda pana la castel, ca sa acopere cu ragetul lui armonia din glasul fetelor.

Intr-o zi, Dorinda a plecat in padure sa culeaga flori. Dar i-a iesit in cale o pasare cu pene argintii, care canta cu glas fara seaman. Dorinda a urmarit-o, pentru ca dorea sa o auda mai bine, ca sa invete si ea sa scoata trilurile pe care le scotea pasarea argintie. Dar pasarea zbura din pom in pom si mergea tot mai departe catre strafundul padurii, iar Dorinda nici nu se gandea sa renunte, fara sa isi dea seama ca astfel ajunge tot mai aproape de barlogul balaurului. Cand s-a gandit ca a invatat deja trilurile pasarii pe care o urmarise, era deja prea tarziu. Balaurul era chiar in fata ei si, cu ghearele lui, o ameninta sa intre in barlog.

Cand imparatul si-a dat seama ca una dintre fiicele lui lipseste, a trimis slujitorii sa o caute pretutindeni, dar nimeni nu i-a dat de urma. Au cautat-o o zi, doua, noua, douazeci si noua, dar tot nu o gaseau. Surorile ei erau atat de suparate, incat nu mai puteau canta deloc. Oricum, fara Dorinda, cantecele lor isi pierdusera armonia. Lipsea ceva din ele, ca atunci cand lipseste sarea din bucate.

Cand si-au dat seama ca fata nu poate fi altundeva decat in fundul padurii, in vizuina balaurului cel rau, imparatul a dat sfoara in tara, sa vina viteji care sa ii salveze fata. Dar toti piereau in ghearele balaurului. Numai un print tanar si frumos, pe nume Dominic, care avea si el darul de a canta minunat, a venit si a promis ca va salva fata negresit. Dominic s-a dus in fata barlogului si a inceput sa cante o poveste despre dragostea dintre o dragonita tanara si un balaur curajos si bun la cele sapte suflete. Crezand ca este vorba despre el, balaurul a iesit sa asculte si i s-a parut ca nu a mai auzit niciodata un asemenea cantec adevarat. Numai ca, de fapt, Dominic avea in voce darul de a-i imblanzi pe cei care il ascultau. La sfarsitul cantecului, balaurul si-a dorit sa fie si el bun si curajos si sa intalneasca dragonita visata. I-a dat drumul Dorindei sa plece acasa si a rugat-o sa il ierte ca a tinut-o prizoniera. Si a promis ca de atunci incolo va iubi muzica, pentru ca muzica i-a schimbat viata in bine.

Dominic s-a casatorit cu Dorinda, pentru ca, pe drumul de intoarcere, s-au indragostit unul de altul. Balaurul si-a gasit curand dragonita visata si s-a facut baiat de casa. Si, in timp ce fetele, Dorinda, Renata, Miriam, Fabiola, Solaria, Laverna, Silvana, au inceput sa cante din nou, luandu-l si pe printul Dominic in corul lor, balaurul si dragonita au facut o petrecere mare, care a durat trei zile, iar apoi am auzit ca au facut si sapte pui cu cate sapte capete fiecare si, pana puii s-au facut mari, au avut mult de lucru ca sa hraneasca cele 49 de guri ale lor.

Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea asa. Si-am incalecat pe-o capsuna si v-am spus o mare si gogonata minciuna.

 

18 aprilie 2010

Categorii:
Ilona

Comentarii

  • Genial!

    Simoniq 7 aprilie 2012 21:15 Răspunde
    • Simoniq, felicitarea ta e foarte pretioasa pentru noi. Multumim. Alice si Ilona

      alice 9 aprilie 2012 11:07 Răspunde
      • pai e o idee foarte originala! deci le merita!

        Simoniq 9 aprilie 2012 18:19 Răspunde
  • Felicitari Ilona! Mi-a placut foarte mult povestea si astept cu nerabdare sa citesc urmatoarele povesti scrise de tine.
    Te imbratisez cu drag,
    Antonia

    Antonia 8 aprilie 2012 8:26 Răspunde
    • Antonia, mi-e dor de tine si de mamica ta, nici nu-mi vine sa cred cum au trecut anii…

      alice 9 aprilie 2012 11:09 Răspunde
  • Foarte frumos Ilona! Felicitari. In seara aceasta i-o voi citi si fetitei mele Oana care are 6 ani.Bravo si la cat mai multe povesti frumoase scrise de tine.

    Anca Oltean 11 aprilie 2012 19:47 Răspunde
  • Impresionant! Felicitari Ilonei si evident, mamicii ! 🙂
    Cum de n-am stiu de acest jurnal pana acum? Alice, esti un exemplu de urmat pentru mine. De fiecare data cand ma gandesc la oameni despre care pot spune „asa da”, ma gandesc la tine 🙂
    Te imbratisez cu drag, si aici 🙂

    Lorelei Eg 23 iunie 2013 12:15 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title