„Iubirile trec, copiii rămân…“

Sa fie mandri de noi

de

In afara de explicatia, reala, ca profesia ne umple viata, ne scuzam adesea spunand ca facem toate demersurile noastre carieristice din dorinta de a ne face copiii sa fie mandri de noi. „Vrei jucarii? Vrei hainute frumoase? Vrei jocul acela nou pe care l-ai vazut in reclama?”, ne intrebam copilul care plange atunci cand plecam la serviciu… Apoi, inainte de-a inchide usa peste plansetul lui hohotit, ii mai cerem o data bonei sa-i explice ea celui mic cum stau lucrurile in viata asta…

„Mami pleaca sa aduca bani”, ii spune doamna bona copilului, apoi ii da de inteles ca nici ea n-ar sta sa aiba parte de smiorcaiala lui zilnica, daca n-ar avea nevoie de bani. Dar pentru ca toti avem tot felul de obligatii sau de dorinte… mami si tati pleaca la slujba, iar ea vine  sa faca pe mama, fiindca mama e ocupata.

Cand era mica, Ilona imi spunea ca nu vrea jucarii. Ori de cate ori o intrebam daca isi doreste ceva, raspundea ca nu sau isi scutura a negare tacuta capsorul ei blond si plin de ganduri mature. Pentru ca invatase, deja, ca pretul pe care-l plateste ca sa-si faca un moft e, intotdeauna, prea mare. „Nu vreau jucarii, vreau sa stai acasa”, imi spunea de cate ori plecam undeva, iar eu nu stiam sa ii explic ca, indiferent daca ea vrea sau nu ceva in plus fata de ceea ce ii ofer oricum, eu tot voi pleca. Fiindca slujba e felia cea mai insemnata a justificarii existentei mele.

In timp, cu sau fara cuvinte, a inteles si ea adevarul. Azi stie sa imi ceara tot ce vrea, pentru ca, peste ani, a deslusit singura cum stau lucrurile. Mama munceste – la birou sau acasa, stand cu nasul in computer si cu gandul oriunde altundeva decat la copii – pentru ca nu poate trai altfel. Fie ca cer, fie ca nu cer jucarii suplimentare, copiii vor trebui sa asiste la plecarile ei zilnice, cu fapta sau cu gandul. Si, din cand in cand, o vor auzi spunandu-le: „vreau sa fiti mandri de mine”, desi glasul ei tradeaza banuiala ca ei ar fi mai mandri si mai fericiti daca ea ar fi casnica, si i-ar astepta acasa, zi de zi…

Vreau sa cresc copii fericiti, care sa fie mandri de mine si care sa ma aiba alaturi cat mai mult, cat mai profund. Vreau sa fiu mandra de mine eu insami, ca mama, ca scriitor, ca sotie, ca om. Dar nu stiu daca nu vreau prea mult. Si prea greu…

Tag-uri:
· · · ·
Categorii:
Eu - mama · Familia · Ilona

Comentarii

  • Eu am ales sa stau acasa foarte mult.
    Am lucrat pana cand fiica mea avea 3 ani, plangea cate o ora cand plecam si spunea ca nu vrea nimic, vrea doar sa fiu cu ea. Ca iubesc ceea ce fac mai mult decat pe ea.
    Acum are 8 ani si am reinceput sa lucrez, cateva ore pe zi, cu program flexibil. Ai grija sa nu devii o mama rea, imi spune. Stiu ca e un har ca s-a putut sa stau cu ea, ca banii castigati de sotul meu au fost suficienti. Inca vrea s-o scot de la scoala la 12 ( nu la 2 sau 4 pm), insa bucuria din privirea ei e foarte marea mea bucurie.

    Kinga 28 octombrie 2014 17:24 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title