Persoane de succes

Am intalnit adesea printre urarile adresate copiilor la aniversari pe aceea de a ajunge persoane de succes. Eu insami am gandit de mai multe ori ca asta imi doresc pentru copiii mei: sa aiba succes in tot ce fac. Apoi m-am intrebat in ce se masoara succesul? In recunoasterea celorlalti sau in implinirile inimii?

Mass-media catalogheaza adesea diverse personalitati numindu-le „persoane de succes” in functie de realizari dintre cele mai diverse. Unii sunt bogati, altii frumosi. Unii au luat premii peste premii, altii sunt controversati, dar foarte celebri. Eu intalnesc mereu asa-zise femei de succes, care au masini scumpe si posete de piele fina, despre care stiu sigur ca au o viata nefericita. Ca ar schimba oricand realizarile profesiei cu izbanzi ale inimii. Dar pentru ca acestea din urma sunt mai greu de obtinut, se multumesc cu ceea ce li se ofera de drept pentru munca si talentul lor: onorurile profesionale. Cunosc si oameni care se declara cei mai fericiti de pe pamant, care se mandresc cu dragostea si cu familia lor unita. Dar care sunt saraci si frustrati, si care se simt nedreptatiti – probabil pe buna dreptate – de dispretul celor care au agonisit mai mult. Sunt ei adevaratii oameni de succes, care, pana la urma, si-au gasit un drum in viata punand spiritul mai presus de nimicurile costisitoare? Stiu artisti care incearca sa schimbe lumea prin ceea ce fac, care se revendica din stirpea celor alesi- dar care par ciudati si neadaptati. Dar ma intreb mereu, daca dintre ei vor rasari Von Gogh-ii viitorului? Daca precum pictorul olandez care n-a vandut decat un tablou in timpul vietii se vor dovedi a fi miracolele generatiei urmatoare, iar noi ne vom cai amarnic de lipsa noastra de viziune?

Eu, una, desi am avut momente de profunda implinire, nu as putea sa spun ca am simtit vreodata, pe deplin, gustul succesului. Nu m-am simtit incununata de merite marete nici cand, copila fiind, luam premii la scoala. Nici cand am ajuns cunoscuta. Nici cand am fost fericita. Premiile nu mi-au tinut de familie calda, iar recunoasterea profesionala nu mi-a tinut catusi de putin loc de dragoste. Apoi, cand a venit, dragostea, oricat de mare ar fi fost, nu mi-a dat dreptul sa uit ca, daca as fi trait intr-o alta tara, as fi fost putred de bogata. M-am leganat mereu intre nemultumiri si am vrut mai mult, am cerut mai mult, convinsa fiind ca am gasit, astfel, cheia succesului. Dar nu am avut, inca, curajul  sa iau cheia si sa incerc sa descui poarta catre ceea ce se cheama adevaratul succes: bogatia inimii si a spiritului, imbinata cu aceea a contului, bucuria de a trai in fiecare zi pentru tine si ai tai, dar si pentru valorile omenirii, frumusetea gandului si a trupului, fericirea ta si a celor pe care ii iubesti – toate in acelasi timp. Astazi stiu ca se poate ajunge si acolo. Si asta ii invat pe copiii mei: sa creada, sa stie ca lumea este a lor. Trebuie doar sa-si revendice maretia si simplitatea superba a destinului implinit.