Copiii nostri invata la scoala despre multimi si fractii, fac spelling si religie, merg la cursuri de dans si de scrima. Dar ma intreb adesea daca nu-i conducem in directii tot mai gresite. Daca nu-i indepartam, cu ambitiile noastre de a-i vedea mereu premianti, de esente, de lucrurile cu adevarat insemnate.
Mi se intampla adesea sa le cer copiilor mei sa-si petreaca multe ore in fata caietelor sau a cartilor, cand poate ar fi cu mult mai de folos ca, in orele acelea, sa simta ca suntem o familie si ca dragostea noastra ii va apara de toate relele lumii. Insist sa invete sa schieze, pentru ca eu nu am invatat niciodata si asta ma face sa cred dintr-o data ca e important ca ei sa primeasca lucrurile la care eu nu am avut acces. Fiindca nu am avut sansa sa invat sa cant bine la niciun instrument, desi mi-as fi dorit, imi pun copiii sa ia lectii de pian de doua ori pe saptamana. Si pentru ca nu am avut niciodata patine cu rotile, cand toti ceilalti copii aveau, indes azi debaraua cu role de diverse modele, desi mi-e frica atunci cand ii vad alunecand incolo si incoace.
Revars asupra lor toate ambitiile mele nerealizate. As vrea sa ajunga Victor cantaret, Ilona actrita, ca sa ma instapanesc pe tot domeniul artistic la care n-am fost in stare sa ajung de una singura. As vrea si sa fie bogati si stapani pe ei insisi, ca sa nu treaca prin umilintele conditiei sarmane si nici prin incertitudinile care iti otravesc viata cu ezitari. Si atunci insist sa invete cate doua, trei limbi straine, sa ia note mari, sa studieze muzica, tenis, inot, pictura si dansuri, in speranta ca tot talmes-balmesul asta de invatatura le va deschide mai usor portile spre implinire.
Dar eu, in adancul inimii, stiu ca toti copiii ar trebui sa invete, mai temeinic decat orice altceva, regulile politetii profunde, normele discretiei care innobileaza. Toate formele respectului pentru munca si pentru frumos. Legea de a spune adevarul si numai adevarul si raspunderea de a fi oameni vrednici, care nu se dau deoparte atunci cand e greu. Increderea ca dragostea e marea sansa a oamenilor de a fi fericiti. Curajul de a-si alege ca liman familia in care sa daruiasca si sa primeasca iubirea. Si abia apoi, daca se mai poate, engleza, pianul, desenul, tenisul sau artele martiale…
16 noiembrie 2009
Ce adevar profund si frumos ai scris in ultimul paragraf! Dar aceasta se datoreaza educatiei pe care ai primit-o in familia ta, codului etic pe care l-ai mostenit si sensibilitatii sufletului tau, insa, in lumea aceasta ‘nebuna, nebuna, nebuna’ (nu stiu cine-a zis-o), tot mai dezaxata, parca, isi mai gasesc rost toate aceste valori despre care vorbesti -adevaratele valori?! Raspunsul trebuie sa fie ‘da’, speranta trebuie sa mai existe, oamenii trebuie sa-si educe copiii in spiritul pretuirii acestor valori, altfel suntem pierduti! Si nu-mi pare rau pentru mine, ci ma gandesc la viata pe care o doresc pentru copiii mei…
Si eu consider ca familia este foarte importanta! (Se spune ca ‘racii’ iubesc cel mai mult casa, familia si, desi nu cred in zodii, pot spune ca e adevarat daca ma raportez la mine, in primul rand, si la cele cateva persoane din zodia Racului pe care le cunosc si care-mi sunt dragi.) Studiile arata ca persoanele casatorite traiesc mai mult si sunt mai fericite, probabil datorita confortului psihic pe care il gasesc in familie.