Victor, dragostea mea

30 martie 2010

E baiatul meu cuminte si bun, care ma face mereu sa zambesc atunci cand sunt suparata. E cel care mi-a spus mai demult, cand plangeam, ca de-acum va avea el grija de mine si ca nu ma va mai lasa niciodata sa plang. E barbatul mic care ma face sa ma simt frumoasa si sigura pe mine. E baiatul meu preferat, care a implinit 6 ani, iar noi l-am serbat acasa cu tort de biscuiti – specialitatea casei – , si la gradinita cu tort de ciocolata ornat cu poza lui Mario, personajul lui favorit.

Victor ma face sa imi doresc sa fiu o mama mai buna, pentru ca e totdeauna intelegator si bland cu greselile mele. Ilona ma cearta cateodata, iar eu o ascult, spasita, si n-o contrazic pentru ca o ador, apoi fug in bratele lui Victor, ca sa ma mangaie si sa ma impace.

Victor, cu spontaneitatea lui, ma face sa inteleg cat de greu e sa fii parinte intr-o lume in care copiii au ajuns sa fie atat de destepti si de profunzi, incat nu mai poti crede in intelepciunea batranilor. Si tot el cu generozitatea lui, ma obliga sa vad cat de ai nimanui sunt oamenii care nu au copii.

Scriam mai demult, intr-o zi aniversara a Ilonei mele minunate, despre cei sapte ani de dragoste pe care i-am strabatut de la nasterea ei. Au mai trecut cativa de atunci. Si, peste ei, langa ei, pot sa adun, intr-un exercitiu de aritmetica sublima, inca sase ani de lumina adusi de fiul meu in vietile noastre.

Va multumesc tuturor pentru urari. Faceti parte din toate sarbatorile mele si va multumesc.