12 decembrie 2008
Mi-e dor sa vorbim despre copii. Despre copiii pe care i-am nascut si despre cei pe care i-am visat.
Mi-e dor sa vorbim despre povesti. Despre cele pe care le-am citit copiilor nostri si despre cele pe care le-am tatuat pe propriul suflet, prin simpla intamplare ca suntem sau prin imaginatia noastra. (Unele au durat o zi, altele o secunda, altele se intampla si acum, tainuit, virtual, ideal, intr-un colt de inima.)
Am fost, zilele trecute, la un targ de carte pentru copii. Si mi-am rascolit amintirile defiland printre cartile copilariei si vorbind despre povestile mele care mi-au adus bucurie, si lacrimi, si inteles. Sunt ceea ce sunt datorita povestilor mele de acum treizeci de ani… Eu sunt ratusca cea urata, si Eliza, lebada lui Andersen, si eu sunt vulpea care roaga printul ei sa vina, in fiecare zi, la aceeasi ora, ca sa-si poata pregati inima pentru bucurie. Si eu sunt Alice, cautand tara minunilor. Razand, copilareste la versurile:
Fii aspra cu micutul tau
Si bate-l cand stranuta.
Stranuta fiindca este rau,
Stie ca te-ntarata!
Nu vreti sa vorbim despre copii? Azi am obosit pana si eu sa cercetez motivele pentru care barbatii nu vin niciodata la vreme, sau vin si pleaca la netimp, sau vin doar in imaginatia noastra si se evapora atunci cand nici macar noi, cele mai inraite visatoare, nu mai stim sa ne prefacem.
Cel mai frumos compliment l-am primit de la baiatul meu, care are patru ani si jumatate. Victor imi cerceteaza mereu, fascinat, indragostit, rochiile colorate pe care le schimb de la o zi la alta.
“Ai o rochie galbena, mami! Imi place!”, a exclamat intr-o zi de luni. “Ce « sensibila » e rochia ta de azi”, a spus el mangaind matasea fina a rochiei pe care o imbracasem in ziua urmatoare. “Imi place mult cum arati in rochia asta albastra”, mi-a zis el, imbratisandu-ma, intr-o alta zi a aceleiasi saptamani. Iar in ziua urmatoare, cand l-am luat prin surprindere cu rochia mea lunga si mov, a suspinat, invins:
“Of, ce frumoasa esti tu, cu rochiile tale…”
cel mai frumossssssssssssss
Asa e. Pentru mine, e cel mai frumos compliment de care am avut parte in viata asta in care, totusi, am fost rasfatata cu vorbe bune.
Iubesc fiecare carte,fiecare articul,fiecare cuvant semnat de tine! De departe acest articol este preferatul meu!
Iti multumim ca impartasesti cu noi clipe si sentimente minunate!
Si eu iti multumesc, Ramona, ca ai venit aici in seara cea sfanta. Paste fericit!
Ce frumos i-a spus Victor mamei sale! Ce bine ca ne-ai impartasit si noua acest moment simplu, dar atat de emotionant! Copiii pot fi extrem de ‘dulci’ si ne surprind placut deseori. Cat sunt mici, nu stiu ce e prefacatoria, sinceritatea lor te dezarmeaza…