Nu cred ca sunt primele poze facute de ea, dar cu siguranta sunt cele mai frumoase de pana acum. Le-a facut Iza, cu telefonul meu, confiscat in numele dorintei sale nestavilite de a aduna amintiri pretioase din Tabara Ic Ponor-Padis, locul de care ne-am indragostit…
Citesc acum o carte care ma fascineaza, „Ma dor stramosii”, o carte de psihogenealogie din care am aflat ca exista inclusiv o memorie celulara care ne face sa fim legati nebuneste sau, cateodata, pana la nebunie, de cei din care ne tragem. In cazul Izei, nu stiu daca o minune o face sa revada peisajele privite si admirate de tatal ei, fotograful Paul Buciuta, sau doar s-a nascut cu acest talent, dar e limpede ca fetita mea de patru ani jumate se bucura de splendorile lumii in care traim si, cu generozitate, vrea sa le dea mai departe.
Cu siguranta ne nastem cu o memorie genetica, iar cand aceasta se manifesta artistic, din frageda pruncie, suntem fiinte binecuvantate de Dumnezeu.
Am remarcat la Izuca, cand ne-am intalnit ultima data la Timisoara, in 6 iunie, aplecarea catre frumos, gingasia cu care mangaia florile si grija ce le-o purta acestora. Nu ma mira defel inclinarea ei spre tot ce-i frumos in natura, in oameni. Sigur, cei mai frumosi sunteti voi, parintii ei.
O imbratisare calda, plina de iubire pentru micuta noastra fotografa!
Alice, cu siguranta ai citit Lumea Sofiei( Jostein Gaarder) care, pe langa multe raspunsuri la intrebarile fundamentale, trateaza si aspectul surprins de tine, aici.
Ca de obicei esti un fin observator si un sensibil povestitior al comportamentului copiilor.
Acum ca mai exista in familie un fotograf drăguț si talentat, o sa apară si tata Paul in poze multe si frumoase :).
Va imbratisez cu drag, o vacanța splendida sa aveți!