01.11 2009
De cand sunt insarcinata, copiii imi pun tot felul de intrebari la care nu stiu sa le raspund. Vor sa stie exact cum a ajuns copilul in burta mea si de ce n-am facut copii si in anii trecuti, cand ei ma rugau asa de insistent sa mai aducem o surioara sau un fratior in casa noastra care le parea prea pustie. Sunt preocupati si de cum o sa aduc pe lume copilul, fiindca nu mai cred demult in povestea cu barza, dar nicio alta varianta nu li se pare pe inteles, mai ales ca nu sunt dispusi sa accepte vreo forma de nastere in care sa fie inclusa si durerea.
Inventez povesti care mai de care mai alambicate si mai inzorzonate cu detalii, dar niciuna nu pare atat de trainica, incat sa inlature intrebarile care se incapataneaza sa revina, iar si iar. Asa ca am inceput sa ii intreb pe cei de incredere din preajma mea… Ei cum procedeaza? Asteapta sa afle copiii de la colegii lor de scoala o versiune horror, care le-ar putea otravi imaginatia pentru multi ani de acum inainte? Sau, cumva, printr-un noroc, au descoperit ei, inaintea mea, un raspuns decent si demn, care sa-i faca pe urmasii lor sa inteleaga cum au venit pe lume? Care sa le poata ingadui sa le spuna copiilor lor cum se va intampla ca, la randul lor, cand le va suna dulcele ceas al dragostei, vor zamisli si ei prunci, si mari iubiri, si noi destine…
Problema e de actualitate si la noi in familie.Eu nu sunt insarcinata dar micuta mea Oana e fascinata de acest subiect – si la drept vorbind – pe drept cuvant – doar e un miracol.
Eram si eu super curioasa sa aflu niste raspunsuri, niste metode. De ce la unele articole nu a raspuns lumea?