ÃŽn urmă cu câteva zile, o fetiță cu doar un an jumate mai mare decât Iza, venită la noi într-o vizită de joacă pentru câteva ore, ne-a spus, cu glas trist – dar È™i dornic de lămurire – că, la È™coala ei, unii copii nu mai cred în MoÅŸ Crăciun. Åži ne-a povestit că ea ÅŸi colegii săi s-au împărÅ£it în două tabere ÅŸi s-au contrazis… Unii au susÅ£inut până în pânzele albe că MoÅŸul există ÅŸi vine în fiecare an. CeilalÅ£i s-au arătat gata să pună rămăşag pe orice că nu există nici picior de moÅŸneag zburător cu haina roÅŸie, ci doar părinÅ£ii care aÅŸază, pe furiÅŸ, daruri sub brad.
Am ezitat puţin înainte să-mi găsesc răspunsul, mai ales că mezina familiei noastre urmărea, uluită, discuția. M-am gândit, pentru câteva clipe, că e prilejul cel mai potrivit să recunosc în fața copiilor că realitatea nu stă chiar aşa cum o tot prezentăm, noi, părinții. După care mi-am amintit ceva esențial în analiza oricărei situații, a oricărei nedumeriri și inclusiv a oricărui bucluc: că lucrurile nu pot fi niciodată aşezate atât de precis între Da şi Nu. Între Există şi Nu există. Și nici între Bine și Rău. Așa că le-am spus fetițelor că, da, din păcate, sunt şi părinţi nevoiţi să aşeze ei înşişi cadouri sub brad, pentru că Moşul nu mai vine în casa lor. Că ei înșiși, din frică, din grabă, din neștiință, din necredință sau din suferință au renunțat la tradiții și, atunci, firesc, moșul n-a mai venit unde nu era dorit, iar ei au ajuns să se joace de-a cadoul, nu de-a miracolul.
Le-am spus È™i că, deÈ™i adesea unii părinÈ›i își avertizează copiii cu glas arțăgos că nu merită să primească daruri, pentru că n-au fost cuminÈ›i, de fapt, în critica asta ascund propriile lor nereuÈ™ite de mame È™i de taÈ›i È™i ei sunt cei care nu-È™i merită darurile de la MoÈ™. Copiii au dreptul oricând la un dar cât de mic, fie È™i doar un creion sau o portocală împachetată frumos … Åži le-am mai spus că, din păcate, unii părinÈ›i ajung să nu mai creadă în minuni, deÈ™i trăiesc cu minunile în casă – căci ce altceva sunt copiii în vieÈ›ile noastre, dacă nu miracole care au prins trup, suflet È™i glas? AÈ™a că le-am rugat pe fetiÈ›e să creadă ÅŸi să spere. Le-am îndemnat să nu lase glasul îndoielii să le murdărească sufletul curat. Le-am sfătuit să privească spre cer cu credinţă ÅŸi spre adâncul sufletului cu încrederea că adevărul e cel pe care noi îl adăpostim în inima noastră.
Poate că am greÅŸit. Dar nu am ÅŸtiut să fac altfel, ÅŸi n-am putut să spun altceva. Mai ales că suntem atât de aproape de zilele sfinte ÅŸi n-aÅŸ fi vrut, cu niciun chip, să îl alung pe MoÅŸ Crăciun…
Raspunsul dumneavoastra e foarte frumos, dar asta nu il face adevarat, din pacate. Craciunul nu este, totusi, despre Mos Craciun, nici despre cadouri, chiar daca nu e nimic rau in ele. Craciunul e despre Nasterea Domnului, asa ca nu consider ca e important sa creada in Mos Craciun. E pur si simplu irelevant. Da, am copilas de 1 an si o sa ii spun adevarul, chiar daca va primi daruri.