De cand a strabatut luna aceea de adaptare la gradinita, Iza a invatat nu doar sa vorbeasca mai limpede si mai clar, dar si sa exprime posesia mai precis si mai vehement. „A mia”, racneste ea de cate ori are senzatia ca cineva ii ia vreun obiect sau, daca vrea sa apere mai multe in acelasi timp, uneori nimereste si pluralul, la fel de inmuiat, nici nu stiu daca cu iz moldovenesc, ardelenesc sau, pur si simplu, italienesc: „a miele”. Desigur, uneori nu nimereste formula corecta, cum a facut atunci cand a adunat de pe plaja doua pene de pescarus si a declarat, victorioasa: „doi pana mia”, fara sa priceapa de ce am izbucnit noi in ras.
Spiritul de stapanitor al Izei nu se rezuma, insa, la papuci („pucii miei”) la rochite („haine miele”) sau la telefon („olo mieu”, „olo” fiind versiunea ei pentru „alo”). In week-end-ul acesta, cand am ajuns pe plaja, Iza a strigat de bucurie: Plaja mia! Marea Mia! Si am simtit eu insami ca da, e marea ei, cand am vazut cum vrea s-o stranga, cu rabdare, pe toata, in galetusa…
am si eu o fetita de 8 luni jum erin, abia astept sa vorbesca, din povestirile tale despre iza deja incep sa mi inchipui cum o sa vorbeasca si fata mea.Imi place foarte mult de tine ca om dar mai ales sinceritatea cu care povestesti despre familia ta, esti minunata, abia astept sa citesc peripetii noi, cu drag, andreea.
Andreea, bucura-te de fiecare clipa, fiindca o sa iti fie tare dor… Eu as vrea sa-mi tin copiii langa mine la toate varstele, la taote etapele, mi-e dor de ei bebelusi si doar asa imi alin dorul, consemnand, amintindu-mi…
ce scumpa si ghidusa e 🙂 din ce in ce mai ce.
http://www.urbankid.ro/editorial/wow-mamica/dreptul-copilului-spune-nu-13475#axzz24BqeMy4L
Simoniq, scumpa mea, multumesc! Mi-a placut articolul recomandat de tine si imi e de folos. Asa e, cum ar fi sa vina la noi prietenii si sa zica, ma joc putin si eu cu rujul tau si ma incalt cu sandalele tale… Eventual, ma joc putin si cu barbatul tau:)
:)))
Vezi, Alice, ce frumos si repede creste Izuca noastra!
Galestusa plina cu apa de mare ati adus-o acasa si ne-ati varsat-o noua in acest jurnal. De cate ori imi va fi dor de mare, de marea noastra, voi veni aici si voi zambi, cu drag pozeleor.
Moi, draga mea, sa stii ca am incercat si eu s-o contrazic si sa spun „marea noastra”, dar m-a corectat pe loc: „marea mia!” Asa ca i-am lasat-o doar ei:)
Foarte bine si asa, Iza este a noastra si astfel si Marea cea mare.
Va imbratisez cu drag, pe toti! 🙂