Vorbim mereu despre meseriile viitoare. Lor li se nazare din cand in cand ce vor sa se faca, in functie de filmele pe care le vedem la televizor sau la cinematograf. Victor vrea sa fie pilot de curse sau astronaut. Ilona vrea sa devina magician. Alteori amandoi se hotarasc sa se faca inventatori si sa creeze masina timpului, apoi revin asupra hotararii si vor sa fie actori, dar numai la Hollywood.
La sfarsitul clasei intai, petrecute intr-o scoala privata, Ilona se hotarase asupra a doua chestiuni importante referitoare la viiorul ei: sa devina majoreta si sa aiba masina decapotabila. In urma acestei revelatii – si ca o intuitie a crizei care avea sa urmeze – am mutat-o la o scoala gratuita, de stat. Si nu am regretat niciodata, desi paleta de meserii catre care tanjesc ramane la fel de fantasmagorica.
Din cand in cand, cand ii vad lenesi si dezinteresati de tot ce ar putea construi si deveni, eu ii amenint ca vor ajunge vanzatori – fiindca mie asta mi se pare o meserie atat de lipsita de creativitate, incat imi pare greu de tolerat. Dar ei ridica din umeri si incep sa isi aleaga magazinele. Ilona vrea sa vanda haine. Victor vrea sa vanda masini. Sau macar cauciucuri de masini, cum a vazut el in Cars, unde Luigi avea un magazin foarte frumos…
Cu cateva zile in urma, cand Victor a refuzat sa repete partitura la pian, i-am spus, cu ton resemnat: „Nu-i nimic, nu repeta! Se pare ca o sa ajungi chelner”. Si pentru prima data, vazandu-l ca s-a intristat cand i-am zis una ca asta, mi-a parut rau, gandindu-ma ca l-am jignit, netinand seama de planurile lui. Dar dupa ce s-a concentrat putin, zbatandu-se intre a se indrepta, totusi, spre pian, sau a-mi accepta propunerea, Victor mi-a marturisit, cu obida copilareasca in glas:
– Mama, eu n-am cum sa ajung chelner!
– De ce, mami, vrei sa fii altceva?, l-am intrebat eu, cu mustrari de constiinta pentru jignire.
– Nu, stiu, a continuat el. Dar chelner sigur nu pot sa fiu. Chelnerii scriu foarte repede in carnetelele lor, atunci cand isi noteaza comanda, iar eu scriu incet, abia ma descurc.
Si n-am stiut daca sa plang de emotia inocentei lui, sau sa rad, bucurandu-ma ca exista in copiii nostri atata curatenie, incat avem atatea de invatat de la ei…
🙂 Da-mi voie sa zambesc si sa ma simt umilita – eu la varsta copiilor tai nu indrazneam sa privesc mai presus de amenintarile mamei mele…E adevarat ca fiecare lucru se intampla cu un anume rost, dar tot ii invidiez pe cei mici (pentru ca si ai mei au momente similare alor tai) pentru splendoarea inocentei lor…
Si eu imi amintesc mereu ca nu indranzeam in nicio situatie sa imi contrazic parintii. Nu stiu, insa, daca asta mi-a folosit la ceva… Cred ca dimpotriva. Doar parintilor mei le-a folosit, cu siguranta au avut o viata mai usoara, din punctul asta de vedere.
Asta asa e, lor le-a fost mai usor :). Pana la un punct. Dar cred ca e mult mai important sa le fie copiilor mai usor atunci cand vor creste, sa invete sa simta tot ce e mai bun si frumos din orice situatie, sa vada intai pozitivul lucrurilor.
:)))))))))
Salutari lui Victor de la Andrei!
si el a trecut prin faza astronautilor si a teleportatoarelor construite in laboratoare secrete 🙂
sunt niste dulci.
Salutari lui Andrei, de la Victor! Sunt baietii nostri minunati, care vor schimba lumea, prin inventiile sau, mai degraba, prin iubirea lor.
SA CRESTI FRUMOS SI ARMONIOS!
Si cu multa credinta!
Impliniri frumoase!
Vezi ce-i merge mintea lui Victor!!! S-a gindit bine inainte sa de-a un raspuns de „omusor”- (om matur in devenire)Bravo lui pentru raspunsul corect si promt.
Mie mama cind i-am spus ca vreau si eu sa vorbesc la TELEENCICLOPEDIE- exact ca si D-na Mariana Zaharescu, mi-a spus : trebuie sa inveti mult si bine ca sa ajungi acolo.Si a- avut dreptate , ca uite eu nu am ajuns si nici o replica nu am avut atunci sa-i dau mamei.
Emi vrea sa se faca „tati”, atunci cand nu mai vrea sa fie politist.
Superb articolul tau: eu traiesc zi de zi miracolul de a vedea doi copilasi crescand. Si ma hranesc din inocenta si frumusetea lor!!! Nu stiu cine a zis „Pacat de parintii care nu invata nimic de la copiii lor!” dar a avut dreptate si bine ca noi avem sansa de a invata mereu de la ei. Va doresc numai bine!
Ioana, suntem binecuvantati ca putem invata de la ei…
Esti o mama minunata!…iar copii par da fie pe masura.am doi copii si mi-e ciuda pe mine cand ii „imping” pana la suparare cateodata,avand in mine regretut ca nu am fost vazut a ca si copil ca aveam dorinta de a face Mai mult decat au facut ai mei.Am plecat de acasa departe si ma gandesc ca ro au o alta Sansa decat a mea…si ma rog sa stiu sa ma opresc la timp ,sa nu extend visul Meu il al lor :).Sunt minunati copii si ma bucur ca pot sa vorbesca cu voce Tare de ceea ce nu le place la noi,pt ca noi n-am avut curaj si chiar daca de multe ori as Vrea sa faca lucrurile diferit,ma bucura faptul ca stiu sa stand up for themselves 🙂
Foarte frumos articolul tau! Si pe mine ma ameninta tati la fel cu meseria de vanzatoare. De fiecare data cand nu vroiam sa fac exercitii suplimentare imi spunea ca o sa vorbeasca cu vanzatoarea de la chioscul blocului si o sa mi opreasca un loc acolo. 😀
Alice iubita noastră, ești minunata si superba ca întotdeauna, mi-e tare dor de tine, va așteptăm cu bratele sufletelor noastre deschise, de abia aștept sa va revad și sa îți cunosc copiii, mi-e dor de micuta Iza. Mi-e dor de tine.