Ultima duminica de vara

Cand placerile ti se ofera pe termen lung, parca nu le pretuiesti cu atata intensitate. Cand vara abia a dat in parg, parca nu te entuziasmeaza atat de adanc gandul ca iti vei putea petrece intreaga zi in curte, la aer curat. Stii ca poti face asta si maine. Si poimaine. Si luna viitoare. Dar cand calendarul a batut deja din aripile lui noiembrie, placerea unui ragaz in aer liber are ceva din vertijul seducator al ispitei.

Asa ca, daca n-ar fi fost vara asta nebuna, prelunga, probabil ca nu ne-am fi permis in veci sa luam pranzul in curte la inceput de noiembrie. Dar, de dragul nostru, anotimpurile s-au dat de trei ori peste cap, iar noi am profitat de ultima duminica insorita ca sa asezam masa pe terasa si sa mancam bunatati sanatoase. Si sa povestim. Si sa radem unii catre altii cu mustati nevinovate de iaurt cu lapte de capra de la Covalact de tara, de-al carui gust copiii nu mai vor sa se desparta.

Niciodata masa nu fu mai gustoasa, am parafrazat noi cu lacomie si deliciu, degustandu-ne nelipsita salata cu seminte, desfatandu-ne cu branzica de vaca picurata in boabe fine, care se topesc in gura – prea bune, prea ca la tara, a recitat Victoras care a invatat reclama de la Covalact ceva mai repede si mai cu tragere de inima decat poezia din cartea de romana –  bucurandu-ne de ultimele raze ale soarelui.

Si parca a fost mai bine, mai cald, mai frumos la noi in suflet decat la inceput de iunie. Poate pentru ca a fost ultima duminica de vara si noi am trait-o cu intensitatea pe care o asezi, intr-o iubire, intr-un ultim sarut.