M-a invitat o doamna pe care o cunosc asa, doar din medii mondene, la ziua fiului ei, la o petrecere care va avea loc in restaurantul proprietate personala al familiei lor. Mi-a trimis mai multe e-mailuri si cateva sms-uri. M-a si sunat de cateva ori, dar m-a prins de fiecare data in sedinta – fiindca la noi la serviciu sunt fierberi mari, sedinte lungi – asa ca nu i-am raspuns la telefon ca sa-i spun daca vin sau nu la petrecere. Numai ca, pentru ca am avut senzatia ca isi doreste mult sa vin, din moment ce-a insistat atat, si pentru ca se apropie data serbarii si primisem si astazi un sms de improspatare a memoriei, m-am hotarat sa imi consult familia si sa decidem daca mergem sau nu la ziua micutului nevinovat. Si sa dam mai repede un raspuns.
Am ales calea cea mai simpla si care, dupa parerea mea, deranjeaza cel mai putin. Am trimis un sms in care am scris ca multumim frumos si ca da, o sa mergem: „Duminica, suntem cu totii la aniversare”, am scris, considerand ca, in sfarsit, ne-am facut datoria. Am primit insa, imediat, un telefon ingrijorat, iar doamna cu pricina care, repet, imi trimisese doua e-mailuri si trei sms-uri si imi lasase si urma a doua apeluri nepreluate in telefon, m-a intrebat „care cu totii vrem sa venim?” Iar eu i-am spus, cu glas dulce, ca de obicei duminica trandavim, dar ca de data asta facem o exceptie si o sa venim cu totii, noi, doi adulti, si cei trei copii. Iar ea a scos pe gura pe care mi-am imaginat-o rotunjita a groaza, un ooo prelung si indignat. Apoi mi-a explicat ca sunt multi invitati si ca ea a calculit, a calculot, a socotit ca o sa vina cate un parinte cu cate un copil, nu mai mult de atat, ca altfel se face inghesuiala mare. Si ca imi recomanda sa vin eu singura, cu fetita cea mica, fiindca e cea mai apropiata de varsta plodului sau.
Recunosc, iertati-ma, sunt o proasta si jumatate si n-am avut curaj sa ii raspund pe loc. M-a si luat pe nepregatite, eram si cu copiii de fata si, de obicei, in fata lor ma prefac ca sunt mai stapana pe situatie decat sunt, asa ca am zambit fals si strepezit si i-am spus ca in conditiile astea organizatorice ii raspund eu mai pe seara, daca gasesc vreun orfelinat la care sa-mi abandonez pentru o dupa-masa copiii mai mari, ca sa pot sa particip la aniversarea copilului ei unic, pe care, intre noi fie vorba, nici nu-l cunosc.
Acum stau si ma tot intreb cum sa formulez sms-ul de refuz si indignare. Ca si cum ar fi doar refuz? Sau ca si cum ar fi doar indignare? Sa-ndes asa, intre randuri, si-un pui de ironie scarbita? Sau sa spun, pur si simplu: „Stimata duduie, iertati-ma ca am trei copii, spre deosebire de dumneavoastra care aveti doar unul si mult prea mult tupeu?” Of… Tot pe noi ne pun in incurcatura cei carora le-a incurcat Dumnezeu itele bunului simt…
Draga Alice, te inteleg atat de bine ! Tu esti un om deosebit , mult prea educat si mult prea sensibil si stiu ca nu-i vei raspunde acelei doamne asa cum simti in momentul acesta si cum ar merita cu prisosinta . Ce as face eu ? nu i-as raspunde nimic … si nu m-as duce iar la prima ocazie ivita i-as spune doamnei ca am avut ceva mai bun de facut si anume sa-mi petrec timpul cu puii mei dragi . Spui ca nu o cunosti decat din mediile mondene , nu-i cunosti copilul , ceea ce ma face sa cred ca invitatia este pentru Alice Nastase Buciuta scriitoarea, jurnalista de succes nu pentru Alice sotia si mama celor 3 pui minunati .
Marina, te imbratisez si iti multumesc. Asa am sa fac!
mi se pare deplasat cuvintul,,plod,,la asa mare scriiitoare nu ma asteptam,nu este vinovat plodul ca este masa toanta
Draga Corina, „masa” se scrie ma-sa. Iar „plod” e un cuvant folosit cu efect stilistic, ca sa sublinieze faptul ca, in acel moment al conversatiei, deja ma enervasem. Chiar am scris, explicit, deasupra, „sa decidem daca mergem sau nu la ziua micutului nevinovat”.
Si sa stii ca au folosit cuvantul plod si scriitori mai mari ca mine. De exemplu Paunescu, in Totusi, iubirea: „Acum te declar Dumnezee/ Eu însumi ma simt Dumnezeu/ Continua lumea, femeie,/ Cu plozi scrisi pe numele meu”. Iar el vorbea despre propriii plozi, asa cum eu insami vorbesc cu dragoste despre plozii mei.
Acum sunt cam nervoasa, si-mi vine sa te ocarasc, recunosc, dar ma abtin. Pupici, multumesc pentru feed-back!:)))
cel mai sanatos e sa stergi astfel de commenturi. chiar daca nu e fair, unele chiar merita sterse, tratate „cu spatele”. ele nu te jignesc doar pe tine, jignesc in acelasi timp si comunitatea din juru-ti. (eu administrez o pag de facebook de firma internationala si am sters fara remuscari (desi se spune ca nu tb sa faci asa ceva cand esti firma si tb sa raspunzi si criticilor) commentul unei singure persoane care jignea pe cele care apareau in poza la un eveniment unde ele venisersa sa INVETE ceva.) dar aici nu vorbim de feedback, ci de rautate pur si simplu.
scriitori mai mari ca mine sau scriitori mai mari decat mine?
Pentru Marinuts: În construcții comparative, adverbul ”ca” și ”decât” sunt sinonime și au aceeași valoare morfologică.
O spune și Dex-ul, dacă nu mă credeți pe mine:
http://dexonline.ro/definitie/dec%C3%A2t
;))
Ioana, ce buna esti si ce draga, ca vii sa ma aperi! Multumesc, am sa te apar si eu, mereu!
Ambele forme sunt corecte.
Pentru „marinuts”: ambele forme sunt corecte.
Mi se pare total nepoliticos sa trebuiasca sa alegi ce copil ei si pe care il lasi acasa.
petrecerile acestea cred ca au devenit un prilej de risipa si frustrari cu foarte multa superficialitate.
pe mine nu ma deranjeaza cand se spune lucrurilor pe nume, mai ales cand se subliniaza stari si sentimente. Sa ne fereasca Dumnezeu de corectitudinea politica in care trebuie sa ne amortim sentimentele si sa ne autocenzuram fiecare cuvintel.
Eu inteleg ceea ce ne ofera Alice ca pe o usa intredeschisa spre sufletul si viata ei, dar cred ca pastreaza si putin mister si in rolul acesta isi ingaduie sa fie mai mult decat o doamna manierata, ci este un artist care banuiesc, se simte mai liber in scris decat in viata reala si isi permite sa fie un om intreg, asa cum ar fi de exemplu un barbat, care oricum nu si-ar face griji si nu cred ca ar fi admonestat ci admirat.
cred ca exista karma si primim parintii pe care ii meritam si ca aschia nu sare departe de trunchi. Asa ca asa mama asa copil.
Acum plec, mi-am savurat cafeaua;)
mda, are dreptate Marina…
eu de obicei invit si parintii la masa si nu uiti nici pe fratii mai mari sau mai mici ai copilului. incerc sa combin variantele, deocamdata nu ne-am mutat in casa cea mare sa ne putem permite mai mult spatiu. anul asta insa m-am gandit mai mult la copii si mai putin la parinti, asta doar pt ca locul de joaca si petrecere mai spatios pe care l-am gasit (satula de cele mici,inghesuite si care iti impun tortul lor si alte mancaruri nesanatoase…) nu mi-au permis sa hranesc si parintii (cum o faceam de obicei). cei de la jolie ville pur si simplu interzic ca parintii sa ia si ei un mic aperitiv (nu intru in detalii, se stie de ce e regula asta acolo). Insa am spus parintilor in invitatie: oferim parintilor de la „bar” orice isi doresc. Am avut si parinti care stiau ca trebuie sa isi lase copilul si sa plece, cum se procedeaza frecvent (buget redus)…dar s-au bucurat sa ramana,sa se amuze cu Servetel :). IAR fratiorilor care nu au ajuns le-am trimis a piece of cake 🙂
Tine de cei 7 ani de-acasa pana la urma. Iar oamenii care chiar au bani tocmai ei se zgarcesc cel mai tare.
Simoniq, am uitat sa fac o precizare! Aniversarea are loc la restaurant, mai exact, in restaurantul proprietate personala al familiei!!! Nu mi-am imaginat ca se pune problema ca atunci cand mergi acasa la cineva. Iar invitata am fost eu, pentru ca oricum copiii nostri nu se cunosc intre ei. Inteleg, cand o colega de-a Ilonei are o aniversare, sa nu ne ducem cu totii acasa la bietul copil. Dar de data asta, copiii nu se cunosc intre ei, mama baiatului m-a invitat la aniversarea copilului ei pe care nu-l cunosc nici eu, am dedus ca m-a invitat fiindca sunt mamica, nu?
normal, asa am gandit si eu mereu.
De curand, m-am aflat si eu intr-o situatie asemanatoare. Cum sa-i explici nesimtitului ca-i nesimtit intr-un mod sa fie si politically correct? Cum sa-ti pastrezi cumpatul, linistea si cuvintele mai „plastice” doar pentru tine? Sa zambesti si sa dai un raspuns un pic mai intepator dar fara sa cazi in extrema penibilului. Am avut ocazia (si buna inspiratie) sa iau la bani marunti cucoana, sa-i spun prin vorbe mestesugite si bine alese ca e tampa. Dar sunt convinsa ca ea nu a inteles…
Nici nu mai era nevoie, am avut partea mea de satisfactie.
Gabi, o intrebare de care ne lovim mereu. Cum sa-i explici nesimtitului ca-i nesimtit?
Alice, draga mea! Te admir din tot sufletul! Esti un model pentru mine, plasat de inima mea pe cea mai inalta treapta a modelelor sufletului meu. Ai o formula de familie minunata, copii minunati si multi, in comparatie cu multele doamne care sunt isotvite dupa ce incearca sa creasca un singur copil. Copii crescuti cu truda, cu bani munciti din greu si mai ales cu un consum enorm de suflet, cu mii de ore nedormite alocate lor pentru veghe si buna crestere. Familia ta minunata cred ca inseamna totul si stiu cat o pretuiesti si ii multumesti Cerului pentru fiecare dintre ei, in parte. Restul sa zicem ca e muzica de fundal. Imbratisari stranse si multa putere sa le invingi pe toate, cate si cum vin.
Daniela, am atata nevoie acum de putere… Iar cuvintele tale superbe ma alina. Multumesc, te imbratisez si eu, cu emotie.
Eu i-as spune simplu: va multumesc pentru invitatie, insa deoarece nu doresc sa va creez probleme in organizarea petrecerii, nu pot fi prezenta la aniversarea fiului dvs. Toate cele bune.
Crina, asta e formula cea mai corecta. Parca prea corecta. Parca nu ma simt in stare sa fiu chiar atat de eleganta, fierbe-n mine o manie pe care nu stiu cum s-o domolesc. Stiu ca ai dreptate. Stiu.
Alice draga, tu i-ai raspuns deja …femeii. Era s-o numesc doamna , dar din motive evidente am omis. Tu chiar esti o mare Doamna si chiar n-ai voie si nici nevoie sa te amesteci. Cu cei si acei sus numiti si pomeniti.
Cit despre plodul sarbatorit ( uite ca nu ma sfiesc sa-l numesc asa ) numai de bine. Ca nu e el vinovat ca are o asa mama , too bad. Nici eu , nici tu, nici nimeni nu sintem vinovati de multe ce le-am trait sau ni s-au intimplat.
Si cum spune un smecher american : shit happends.
Te imbratisez cu tot dragul si mai ales cu toata admiratia. Monica.
Monica draga, as vrea sa fiu mai doamna decat sunt, dar eu, uite, imi marturisesc si rabufnirile, si slabiciunile… Te imbratisez si eu, cu multa recunostinta.
Te inteleg Alice, asa cum numai o mama singura cu 4 copiii care are in jur doar familii cu 1 maxim 2 te poate intelege! Dupa ce ai convins cei trei copii sa mearga la o aniversare unde nu cunosteau pe nimeni, deci nu aveau motive sa-si doreasca sa fie, doar de dragul tau, sa trebuiasca sa le explici ca nu se mai poate pentru ca …sunteti prea multi! Deci ce era mai imporatant : programul tau, programul copiilor tai, sa fie modificat pentru o tertza persoana, si fix acea persoana sa te faca sa te simti ca ai suprapopulat planeta! Mi se pare atat de trist ca sunt persoane care chair cred asta, multe nu inteleg ce frumos este sa ai copii, si ca nu se compara a avea copii doriti si a te implica activ in viata lor, cu acele familii din Africa, unde sunt copii facuti din lipsa planningului familial. Asta e durerea mea si sper sa nu fie si a ta! Esti minunata asa cum esti!
Cata, recunosc, e prima oara cand cineva m-a facut sa ma simt asa, dar probabil ca mi se va mai intampla. Insa nu am sa mai las pe nimeni sa ma judece si sa ma… numere. Esti o mamica singura cu 4 copii? Ai toata dragostea si admiratia mea! Cati ani au puii tai?
Admir familiile care au mai mult de 2 copii pentru curajul si dragostea de care dau dovada! In nici-un caz n-ar trebui puse mai prejos de noi, restul oamenilor „rationali”, „calculati”, „chibzuiti” etc.
Felicitari
Ah, deci se practica, deci de-aia ma intrebau prietenele daca pot veni si cu copiii la botezul bebelusului meu….
Eu le-am spus ca n-au ce cauta fara copii la petrecere, dar acum inteleg.
Si da, am calculat snitele de pui, cartofi prajiti si felii de tort mai multe.
Lumea nu e zdravana la cap!
Anca Dragan, m-ai facut sa rad. Asa e, scurt si cuprinzator: lumea nu e zdravana la cap.
Alice, doamna respectiva nu te-a invitat pentru ca esti mamica, te-a invitat gandind probabil ca e o ocazie perfecta sa se puna bine cu tine. Interesul, ce sa-i faci?
Eu cred ca astfel de oameni, mai ales ca petrecerea are loc la restaurantul proprietate personala a familiei, sunt de evitat. La propriile mele petreceri, daca unul dintre invitati imi spune ca vrea sa vina cu un partener, fieca-l cunosc sau nu, fireste ca n-o sa-l refuz. Mai ales pentru ca astfel de evenimente sunt organizate ca oamenii sa se simta bine. Si, poate, unii n-o fac decat in compania unui partener, ori a familiei, ori a copiilor…
Alexandra, eu ma privesc cu modestie si nu inteleg de ce ar avea cineva ca ea vreun interes sa se puna bine cu mine. Ea e un om cu bani, cu influenta, n-are nevoie de nimic de la mine – decat probabil daca i-as oferi gratis ceea ce ea, cu bani, ar putea cumpara in orice publicatie, sub forma de advertorial. Dar nu vreau sa insinuez nimic, nu cred ca vrea ceva, daca ar fi vrut, s-ar fi purtat mai cu manusi, nu asa, badaraneste… Cred ca pur si simplu considera ca a procedat corect, ca e o buna organizatoare de evenimente. Iar eu, uite, mi-am consumat atatia neuroni si i-am pus in actiune si pe ai vostri. Suntem ca-n zicala cu „un nebun arunca o piatra in apa si 100 de intelepti se chinuie s-o scoata”:)
Eu am ajuns la concluzia ca oamenii nu inceteaza niciodata sa ne surprinda. Cred ca de asta ne revoltam, ne bucuram, iubim si suferim. Si, apoi, ne varsam naduful pe unde apucam, ca sa vedem unde-i problema, la noi sau la ei…
Eu stiu ca tu nu ai fost rau-intentionata, asa ca te imbratisez, cu tot cu cei 3 copii frumosi ai tai.
Draga Alice,
Da-i incolo pe toti, cu aniversari, cu frustrari si cu ce-or mai fi avand ei. Ramai cu copilasii tai acasa si nu va mai stricati voi duminica si calmul pentru cine oricum, nu insemni mai mult decat o prezenta in plus de moment la un asa de „mare”eveniment. Parerea mea e ca, chiar nu merita deranjul. Sa fii iubita!
In cazul „doamnei” cred ca este vorba mai degraba despre ignoranta decat despre tupeu.Mitocania legiferata care ne invadeaza pe toate caile face ca un comportament delicat,civilizat sa fie doar o excentricitate a unora, putini, cei multi nici macar nu au „antene” pentru a-l repera.Cred ca ti-ar trebui mai multa detasare.Ignoranta inseamna, printre altele, lipsa atentiei fata de cei din jur.Intre rasfat si restrictie parintele roman nu are prea multe nuante, or, exact in acest interval se inscriu binecuvantatii „7 ani de acasa”. Am vazut mame nervoase, turate la maximum, bruftuluind cate un biet micut de nici trei ani, „de ce nu esti atent?”, urmat de cate o smucitura lipsita de menajamente. Mi s-a intamplat sa intervin, sa spun ca nu nu treaba copilului sa fie mai atent ca mama. La riposte indignate ca de ce ma bag mentionam ca suntem in spatiu public si ca ma simt agresata in instinctul matern.
Draga Alice, doamna a vrut sa isi vada copilul tras in poza in revista, cu minimum de investitie. Un restaurant proprietate particulara nu este un motiv suficient sa iti vezi progenitura prin reviste. Mentionez ca, de fapt, ai fost invitata doar tu, care putei facilita acest demers naiv; Iza era pretextul. Nu te mai necaji…cata subtilitate,atata drama, ca sa parafrezez o cunostinta…comuna.
Ar fi fost simpatic articolul, daca nu l-ati fi incheiat cu tonul asta superior si arogant. Nu sunteti „mai mama” (sic!) decat alta mama care are numai un copil sau doi.
Clara, ai citit degeaba articolul ca nu ai inteles nimic ! Inutil sa-ti explice cineva ce si cum ca oricum nu vei intelege daca ai facut un asemenea comentariu !
Draga Marina, crede-ma ca am inteles mult mai multe decat tine. Am inteles ca nesimtirea unor persoane ne da ocazia neasemuita de a ne simti superiori moral si de a scrie articole despre asta, in care ne exprimam indignarea si nu pierdem ocazia de a exprima, inca o data, ce superiori suntem. Ah, si bineinteles, autoarea nu are nici macar curajul sa ii spuna in fata persoanei respective ce gandeste despre ea, ci se limiteaza sa scrie un articol in care o barfeste. Super!
Clara, de unde stii tu ca nu i-am spus si in fata persoanei respective, pana la urma, nu despre asta era vorba, ca nu stiam cum sa ii raspund?
Nu mi-am dat seama ca par rece si superioara cand spun despre mine ca sunt o proasta si jumatate. Credeam ca doar cand ma declar tampita incep sa am un aer exagerat de condescendenta…
mai bine veniti cu totii la Iasi , este o expozitie minunata de crizanteme, in parcul Copou cad frunzele este cald si o toamna frumoasa……….
Nu, Alice, nu pari „rece si superioara”, ti-ai impartasit un of, nu ai cerut varsare de sange si nici nu mi-ai parut „aroganta”, ci coplesita si un pic derutata.
Personal m-a deranjat (si aici subscriu la observatia Clarei) felul in care dai de inteles ca „doar un copil” te face de trei ori mai putin mama decat daca ai avea trei.E o chestiune de nuanta aici.Am un prieten foarte bun, tatal a trei copii si mi-a spus ca imparteala e cam asa: e tatal tuturor, dar e si tatal „full-option” al fiecaruia dintre ei.Fratii nu au ce cauta peste tot impreuna, iar fiecare copil are nevoie din cand in cand de parintele cu norma intreaga, doar pentru el.Daca esti singura la parinti, probabil ca intelegi ce vreau sa spun. Eu am o sora si tin minte ca, desi aveam o relatie foarte buna de mici, din cand in cand ma deranja luatul asta „in bloc” la gramada care, in numele ideii de familie, iti lua dreptul la individualitate.A nu se confunda cu egoismul.
Fiecare membru e un intreg, nu o completare a celuilalt, fiindca in familie – ca si in orice relatie de dragoste -numai intregul completeaza intregul.
Esti o mama atenta si sensibila, ai tot respectul meu, nu e o munca usoara si nu are weekenduri si sarbatori legale.
Eu m-as duce cu toti trei copiii si as lua si vreo trei de-ai vecinilor, apoi m-as amuza sa vad cum face madame apoplexie.
Genial Ramona!
Daca oferi si un cadou simbolic si doar saluti si pleci cu trupa chiar ii lasi masca.
Si poate invata ceva toata lumea.
eu una nu m-am gandit niciodata sa invit la ziua fiicei mele niste copii pe care nu i-a vazut in viata ei !asta pentru ca e ziua ei si-si alege singura invitatii !chiar daca are doar sase ani !
candva citeam un interviu chiar in aceasta revista cu o femeie foarte desteapta care dadea glas uneia dintre multele dorinte ale copiilor:copiii n-ar trebui sa fie fortati sa se imprietenesca cu copiii prietenilor parintilor lor !eu una am bagat la cap chestia asta !:)
Iulia, imi amintesc si eu de replica asta, dar, spre rusinea mea, nu-mi amintesc cine a spus-o! Ajuta-ma! Multumesc!
Mirela Retegan 🙂
Draga de Alice! 🙂 Am cam lipsit si citesc abia acum postarea ta. Da, trebuia sa-i spui in fata ca nu te duci in astfel de conditii. Si atat!
Mika, si eu sunt un musafir intarziat, fiul care, dupa obositoare peregrinari prin lumea asta nebuna, nebuna, am revenit acasa. Am si eu doi copii, am simtit si eu privirile incruntate, invitatiile facute de forma (adica fara copii), tacerile lungi ale prietenelor care nu devenisera,inca, mame. Am preferat sa ma retrag pentru un timp. A fost, recunosc, o sentinta de zece ani pe care am ispasit-o cu dragoste.
Chiar daca tardiv, raspunsul meu ar suna cam asa: „Prefer sa ramanem acasa, incat sa nu luam spatiul si linistea celorlalti musafiri”
Mie mi-ati amintit de serbarile de la gradinita, unde fiecare copil (sunt 20 in grupa)este insotit de 5,6,7 chiar 8 persoane (ambele perechi de bunici, parinti, frati, prieteni ai parintilor, verisori). Se face o imbulzeala teribila. Nu trebuie sa va simititi jignita, nici gazda nu va poate impune sa va duceti doar 2 persoane, dar nici dvs. nu puteti pretinde ca veniti doar in formatia de 5 persoane.
Vina este a celei care a lansat invitatia,desigur.Atunci cand inviti pe cineva,minimul de curtoazie cere sa si specifici pe cine anume astepti,tocmai ca sa elimini astfel de neintelegeri neplacute.Daca tot bati la cap bietul om,se presupune ca macar sa deschizi gura in mod clar si raspicat si sa spui exact pe cine astepti.N-ar fi fost cu mult mai simplu sa precizeze ora,locatia si pe cine exact asteapta sa vina?O lipsa crasa de politete,dupa mine.Si chiar daca Alice ar fi venit cu toata familia,ar fi trebuit sa „o inghita „in mod onorabil,sa se fi simtit fericita si placut atinsa de gestul ei ,si cu asta basta.Absolut dezonoranta atitudine.
Va multumesc ca mi-ati luat apararea si ca v-ati indignat alaturi de mine – celor care ati facut-o. Va multumesc si celor care ati gasit un prilej bun sa ma ocarati si sa ma jigniti, dar nu am mai publicat comentariile pline de rautati, dupa cum m-a sfatuit, pe buna dreptate, Simoniq. M-am intalnit aseara cu o mamica draguta care a fost la randul ei invitata si a si participat la petrecere, asa ca pot sa va spun ca nu am niciun regret ca nu am mai ajuns. In primul rand, si ei i s-a spus acelasi lucru. Ea a confirmat participarea: venim doi adulti cu doi copii si i s-a raspuns tot asa, ca mai bine vine ea singura cu un singur copil. Insa ea a raspuns corect, pe loc, cum probabil ar fi trebuit sa fac si eu: atunci cel mai bine ar fi sa ma inviti pe mine singura, fiindca, oricum, niciunul dintre copiii mei nu il cunoaste pe copilul tau pe care il aniversezi. Gazda a dat inapoi, au negociat nitel si, intr-un final, amica mea a mers la petrecere doar ea si cei doi copii. Insa acolo a fost urat si copiii nu s-au simtit bine. Regulile erau stricte si copiii trebuiau sa stea doar intr-o anumita camera, desi ei, necunoscand aniversatul si prietenii lui, voiau sa mai vina pe langa parinti. Prilej cu care gazda a racnit la copiii amicei mele sa se duca inapoi in camera celor mici si sa nu mai manance din mancarea pentru adulti, ca nu mai ajunge la toti, ci sa manance din mancarea pentru copii, care e asezata pe platouri in camera de alaturi. Nu va mint si nu infloresc. Asa mi-a povestit…
e amuzant, daca nu ar fi trist. e un om sarac, femeia asta, cu tot cu restaurantul-proprietate personala! bine ca nu te-ai dus! ma intreb cum ar fi reactionat daca sms-ul tau era „vom veni la petrecere” fara sa spui „toti”, iar la eveniment ajungeati toti cinci 🙂
Dragi toate,
Uite, eu, de exemplu, desi sunt un om care „isi permite” destul de multe d.p.d.v. financiar (poate chiar prea multe, ceea ce ar putea conduce la un nedorit rasfat al copiilor mei), am inceput de ceva vreme sa ma retrag si sa triez asa-zisele distractii sau vizitele de curtoazie la cunostinte si prieteni (nu ca nu as tine la ei sau ca nu mi-ar placea compania lor). Din simplul motiv ca am observat ca baieteii mei se simt mai bine acasa, in mediul nostru, eventual cu unul/doi/trei copiii din vecini/rude, fara sa fie imbracati in camasi scortoase, fara sa fie stresati sa nu dea firimituri pe jos, fara sa ii stranga de obraji tanti durdulii mereu dornice sa afle poezii noi (eventual in engleza…), fara sa trebuiasca sa ceara voie celorlalti copii sa puna mana pe o basculanta, fara sa ma caute din priviri intr-o casa straina cu canapele albe si gresie rece…
Ai mei stau in trening si sosete groase si ma sufoca cand vin de la servici cu nevoia lor de afectiune.
Sfatul meu (nesolicitat, recunosc) pentru toti parintii de copii mici: plictisiti-va voi intre voi inainte sa va plictisiti in case straine. Copiii nostri traiesc IN FAMILIE o bucurie insutita comparativ cu ceea ce le ofera o vizita de complezenta intr-un mediu strain.
Abia dupa ce ne vom fi saturat de stat noi cu noi, atunci sa mergem sa ne pupam fad pe obraz cu toate „prietenele” accesate bianual pe facebook.
Inutil sa mai spun ce consider despre gestul duduii respective, Alice, nu?
De ce nu ma lasa sa-i dau reply lui marinuts si apare in alta parte ceea ce am scris? Imi pare rau pentru incurcatura…