„Iubirile trec, copiii rămân…“

Ce sa ne dorim? Fata sau baiat?

de

03.10.2009

Nu am renuntat niciodata la gandul ca voi mai avea inca un copil. Chiar si in perioadele in care ajunsesem sa ma indoiesc ca mai exista dragoste pe lume, nu reuseam sa imi alung pe de-a-ntregul speranta ca, printr-un miracol ale carui ite nu reuseam sa le deslusesc, voi fi mama din nou. Apoi, lucrurile s-au rostogolit catre viata mea de astazi fara sa am timp sa ma dezmeticesc. M-am indragostit brusc si definitiv, exact atunci cand renuntasem la orice vis de iubire. Si am constatat ca am ramas insarcinata inainte sa pricep ce se intampla cu mine, ce va fi cu viata mea, cu dragostea noastra inghesuita printre conventii si prejudecati.

N-am avut nevoie sa pritocesc prea mult gandurile legate de sarcina ca sa ma lamuresc ca mi-as dori, din tot sufletul, inca o fetita. Sunt mandra de relatia pe care o am cu baietelul meu, dar am gandit de la bun inceput ca m-as descurca mai bine sa am inca o fetita, ca amintirile mele vii de fata care nu s-a indepartat niciodata de tot de copilarie, mi-ar fi fost mai de ajutor daca as fi facut acum, in cumpana maturitatii, o surioara pentru copiii mei. Si nu pot sa ascund ca mi-as fi dorit o fetita si pentru barbatul meu, care era deja tata de baieti atunci cand l-am cunoscut.

Cand prima echografie la care medicul a incercat sa afle sexul copilului ne-a adus vestea ca vom avea un baietel, am fost, cumva, dezamagita. Dar m-am consolat cu gandul ca Dumnezeu le randuieste mai bine decat pricepem noi. Ca, intotdeauna, soarta face ordine intr-un fel cu mult mai intelept decat reusim noi prin propria noastra vointa. Si am consimtit, din adancul inimii, la adevarul ca traim intr-o lume in care barbatii au sanse mai mari decat femeile sa fie fericiti, ca baietii au mai multe drepturi si libertati decat fetele, ca exista mai putina tentatie spre suferinta incastrata in genele masculine decat in cele femeiesti.

Am petrecut mai bine de doua luni, convinsa ca port in pantec un baietel. I-am cautat nume – si nu am gasit niciunul, fiindca nu stiam decat unul singur, de fata… Asa ca pe baietelul nostru ghicit in lumea aceea de umbre albe si negre, ca-ntr-un zat de cafea, l-am rasfatat cu prenume incerte, alintator-caraghioase. I-am spus Hortensiu, Pompiliu, Epaminonda… Le-am dat baietilor nostri mai mari prilej de bucurie la gandul ca vor avea un frate, iar pe Ilona am consolat-o cum am putut, fiindca ea a fost singura care a protestat vehement si-a spus lucrurilor pe nume: prea multi baieti si doar o fata…

Am fost, din nou, zilele trecute, la un echograf performant. Si mi s-a spus, fara ezitari, ca voi avea o fetita. Nu am mai crezut. Am mai stat putin, sa ma dezmeticesc, si am repetat echografia, la alt medic. Acum nu ma mai indoiesc. Voi avea o fetita, asa cum mi-am dorit nebuneste, in fiecare gand, in fiecare vis. De cand am aflat, ma imbat de revelatia ca, atunci cand iti doresti ceva din tot sufletul, dorinta se implineste. Ca eu, care m-am plans mereu de soarta mea intoarsa cu fata spre fata amara a lunii, am parte de mai mult noroc decat am indraznit sa cer vreodata. Ca, dupa ce am renuntat sa mai ratacesc printre amoruri mintite, mi-a fost dat sa traiesc o iubire atat de mare, incat nu-mi lasa loc de ezitari. Ca voi avea fetita pe care am asteptat-o mereu. Si care va purta numele pe care l-am gasit amandoi deodata intr-un adanc de speranta, intr-un inceput de zbor care nu se va termina niciodata: Iza.

 

 

 

 

 

Categorii:
Eu - mama

Comentarii

  • imi dai atata speranta,dulce Alice!
    te imbratisez!

    Petronela 8 iunie 2012 20:29 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title