23 iunie 2009
Fericirea mea vine la pachet cu un sir de intrebari ascutite care mi se infig direct in moalele inimii. Iar daca va par frivole, ganditi-va ca doar aceea care n-a fost gravida, sau care nu s-a visat niciodata mama, poate sa loveasca prima cu piatra.
O sa ma mai iubeasca barbatul meu cand o sa fiu grasa si cu picioare umflate?
O sa stiu sa ma port frumos cu toti copiii mei, si cu copiii lui, si cu copiii nostri? Sau voi trai ca in bancuri, intr-o brambureala fara margini, in care nu am sa mai stiu cu cine sa fiu buna si intelegatoare mai intai? Dar cu mine cine o sa fie intelegator?!
Copilul cel mic va face harcea-parcea relatia mea de iubire, asa cum vad la multi dintre cei aflati imprejur? Truda de peste zi ne va face sa lesinam seara, istoviti, in paturi separate, in camere separate, in vise separate?
O sa fie cumplita nasterea, cum au fost si cele de dinainte? Am sa mai incaruntesc inca o bucata in orele nesfarsite ale travaliului? Am sa imi pastrez mintile intregi in durerea aceea neomeneasca?
Cum am sa tin trei copii de mana?!
Cand o sa mai scriu, cand o sa mai dorm, cand o sa mai sper?
O sa-mi dea voie doctorul sa-mi vopsesc iarasi parul blond inainte sa nasc?
O sa mai fiu vreodata femeie frumoasa, faptura atragatoare, subtire ca trestia, mladie ca iarba, unduindu-ma in bratele barbatului meu?
O sa inteleg mai mult din viata asta leganand in brate inca un bebelus?
O sa regret vreodata decizia mea? O sa-mi fie vreodata dor de vremurile cand nici prin gand nu-mi trecea ca voi mai naste o data?
O sa fiu fericita?
Copilul meu va fi fericit in lumea asta cumplita?
Alice, acum, cand te uiti in urma, de exemplu, la toate intrebarile de aici, poate vei putea chiar sa raspunzi la acestea… sa faci o postare cu raspunsurile… Mie (si cred ca nu numai), mi-ar fi de mare folos sa aflu si gandurile de dupa…
Si-asa ne confruntam cu o gramada de dileme; ar fi frumos, macar ipotetic, sa stim si raspunsuri (chiar daca nu se potrivesc fiecareia dintre noi)…
Scumpa mea Lorelei, ai dreptate! O sa raspund la toate aceste intrebari! (Deduc ca te bantuie gandul de-a deveni mamica si toate ingrijorarile aferente…)
Ce bine stii sa „citesti” oamenii chiar si printre randuri… Da, Alice, iubita mea, buna mea, e adevarat, mi-ar placea sa devin mamica… Dar am in minte o mie de temeri si mai mult de atat, concret, simt ezitarea partenerului meu (asta e marturisire dureroasa, dar stiu ca tie iti pot spune asta…) de e deveni inca o data tatic… Ce sa fac?… Deocamdata imi fac planuri, visez frumos, invat de la oameni ca tine si cam atat…