23 octombrie 2009
“Am facut un copil in primul rand pentru ca mi-am dorit sa raman impreuna cu barbatul acela”, i-a spus doamna de la masa de alaturi prietenei alaturi de care lua, ieri, pranzul. Iar interlocutoarea ei i-a pufnit in nas: “De parca ar functiona vreodata reteta asta!!!”
Am auzit ieri, fara sa vreau, o conversatie pe care marturisesc ca am purtat-o si eu de mai multe ori cu prietenele mele. Ne-am intrebat adesea daca un copil poate convinge doi oameni sa ramana impreuna, daca ii face pe cei doi parinti sa fie mai fericiti si mai decisi in relatia lor, si daca, intr-adevar, un copil poate sa functioneze ca instrument de putere asupra partenerului de cuplu.
Cunosc multe femei care au facut copii dorind sa-si convinga iubitul sa le aleaga pe ele ca partenere de viata. Care, desi nu dadeau in clocot de ispita maternitatii, au considerat ca va fi miscarea decisiva care le va aseza fericirea pe roate. Eu nu stiu, insa, nici macar un singur caz in care tertipul sa fi functionat eficient. Barbatul indecis nu s-a indragostit brusc de femeia care i-a facut copilul, chiar daca, uneori, s-a indragostit iremediabil de copil. Totusi, iubirea pentru urmasi nu functioneaza la infinit ca liant al unui cuplu dezlanat…
Stiu si cupluri in care povestea de dragoste a avut ceva scantei la inceput, dar, cu timpul, s-a deteriorat, iar copilul facut din dorinta comuna a devenit instrument de santaj dupa despartire. Foste neveste revendica avantaje materiale zdravene la divort, amenintand ca vor creste copilul in ura si-n dusmanie fata de tatal care, dintr-un motiv sau altul, a ales sa plece. Fosti soti traiesc si acum de pe urma nevestelor bogate pentru ca, de ochii lumii si ai copilului, femeile care i-au lasat pentru cine stie ce motiv prefera sa pastreze o relatie amiabila. Iar pretul pe care fostii lor barbati il cer este unul in bani.
Uneori, barbatii aleg sa plece dintr-o familie in care nu se mai simt fericiti. Uneori, femeile decid sa renunte la un mariaj care le ingradeste, sau le umileste, sau le face sa se simta condamnate la eterna blazare. Copiii sufera intotdeauna cand parintii nu mai pot ramane impreuna, dar, in mod categoric, sufera cel mai mult atunci cand sunt transformati in arme ale unui razboi pe care ei nu il inteleg. Si, totusi, asta se intampla aproape de fiecare data intr-o despartire…
Copiii au fost si vor ramane urme ale noastre pe acest pamant.Urme mai puternice decat un pom sadit,o casa construita.Sunt reincarnarea noastra,sunt esenta.Referitor la scopul aducerii lor pe lume, altul pe care-l simt eu, nu ma pot pronunta, dar spun doar ca nimic si nimeni nu-mi poate folosi copilul ca o arma.In orice conjunctura te-ar aduce viata, odata ce l-ai adus pe lume trebuie sa-l iubesti neconditionat,sa-i spui mereu si cel mai important sa-i arati mereu ca-l iubesti.Astfel va creste stiindu-se iubit si va iubi si el la randul lui.Este un om salvat.Eu asa cred!!!!!
Mona, „va creste stiindu-se iubit si va iubi si el la randul lui”… E singura formula despre care cred, la randul meu, ca functioneaza. Am observat, insa, ca si in familiile traditionaliste, in care nu se vorbeste, totusi, niciodata despre iubire si nici nu se arata cu usurinta, pot creste copii drepti, iubitori, ascultatori. Ma uit mereu cu uimire si cu admiratie la familia sotului meu, in care copiii le spun „dumneavoastra” parintilor si se poarta in consecinta, (deci nu au stat sa se pupe toata ziua, dimpotriva) si, totusi, sunt copii extrem de buni, de iubitori, de corecti, de siguri pe ei. Cred ca societatea moderna a dezechilibrat un pic raporturile parinti – copii. Uneori ma intreb daca nu cumva noi, parintii moderni plusam in exprimarea iubirii si pierdem si alte laturi ale copilului pe care le-am putea dezvolta pastrand si traditia… Nu stiu. Eu nu stiu sa fac altfel decat sa iubesc fara masura.
Am peste 50 de ani si nu ma consider deloc un parinte modern.Mi-am iubit si respectat parintii( nu mai sunt in viata), dar o spun cu mana pe inima ca am dorit mereu un gest de iubire.Alte vremuri,alte mentalitati, dar acum ii ofer copilului meu toata dragostea care a existat in familia mea, dar nu a fost impartasita.Nu poti sa traiesti mereu ghicind sau interpretand un gest de iubire.Trebuie sa-l arati transparent.Acel copil, daca D-zeu l-a inzestrat cu o inima mare, va vedea si se va bucura.Arata-mi un om in toata incrancenarea lui care nu doreste sa fie iubit!