„Iubirile trec, copiii rămân…“

Semnele Universului (și cuvintele Oanei Moraru)

de

Vă scriam ieri despre însemnătatea întoarcerii la noi înșine și, ca un semn de confirmare și de aprobare, Universul – prin instrumentul lui care ne-a devenit tuturor atât de drag, Facebookul 🙂 – mi-a scos în cale cuvintele Oanei Moraru, pe care o ascult, o citesc și o urmez, ca pe un adevărat guru al educației în țara noastră.

„Într-o lume nesigură și dezordonată cum e sistemul școlar românesc, cu mulți adulți inconștienți, abuzivi și fără direcție, soluțiile pe care le poți da familiilor de azi nu mai pot fi promisiuni de schimbare sau alternativă. Ambele sunt incerte. Singurul lucru care poate fi soluția pentru copilul zilelor noastre – presat, judecat, forțat și suprasolicitat – nu ține nici de sistem, nici de omul de la clasă, nici de reputația școlii. Singura soluție e de ordin spiritual: cum <span class=”text_exposed_show”>înveți copilul să se conecteze cu sine, să respire, să își controleze impulsurile, să își recunoască emoțiile, să își exprime nevoile, să rămână autentic. Abia apoi sau în paralel cu asta poți educa un intelect nu numai productiv, dar și creativ.
Dacă știi să faci asta cu tine, și acasă – cu copilul tău, nu-l mai îngenunchează nimeni. E imun, pentru că radiază din interior putere”, scria Oana Moraru pe pagina ei de Facebook, pe care v-o recomand din toată inima.

Și tot Oana Moraru, puțin mai târziu, a scris ceva ce m-a făcut să o iubesc și să o admir încă și mai mult.

„Copiii au nevoie de liniște, de starea de a fi, de starea de a nu face nimic. E la fel de importantă ca acțiunea. Din acțiune crește eul productiv și social, din starea de ”doar a fi” crește sinele centrat în autenticitate și autocunoaștere. De pe la 8 ani se recomandă chiar tehnicile simple de meditație, de ascultare a respirației, de proiectare conștientă a gândurilor de recunoștință și compasiune”.

Să ne întoarcem în liniștea din noi, dar nu singuri, ci luându-i cu noi pe același drum al păcii și seninătății interioare pe cei care ne obligă la cele mai frumoase exerciții ale iubirii și ale devenirii, zi de zi: pe copiii noștri. Să învățăm împreună care sunt pașii către o viață trăită cu împăcare cu toleranță, cu bunătate, cu generozitate, cu lumină în suflet și să lăsăm în urma noastră o lume mai frumoasă… Chiar putem face asta. Cum? Inspirând. Expirând. Tăcând. Așteptând. Trăind. Și, ca întotdeauna și pentru totdeauna, iubind.

Categorii:
Eu - mama · Familia

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title