Port cu mine pretutindeni toate bucuriile adunate în ultimii 15 ani, cei de când am devenit mamă pentru prima oară, dar și toate vinovățiile adunate în maternitatea reluată de trei ori. Și chiar dacă știu că aș avea mai mult succes dacă aș scrie, inspirațional, despre cât de sexi și de împlinită sunt ca progenitoare de prunci minunați, despre cum zburd de colo-colo pe tocuri (nu știu cum s-a făcut, dar sunt cel puțin vreo zece bloguri sau site-uri care conțin în nume referiri la mame și la pantofi cu călcâiul cățărat, ca dovadă că asta trebuie să fie o valoare de care s-ar cuveni să țin seamă cu mai multă atenție), cum mi-am rezolvat deja problemele conștiinței și am devenit o mamă aproape perfectă, eu recunosc că încă mai bricolez la mine însămi într-o meșteșugăreală care mă doare, mă rașchetează, mă face să mă umplu de așchii și, câteodată, de lacrimi.
Știu, totuși, că sunt pe calea cea bună. Că îmi iubesc copiii și ei mă iubesc, că am reușit să înțeleg (cât de cât) mersul școlilor și să fac în așa fel, încât ei să primească ce le trebuie din instituțiile în care învață, că nu-i nimic pierdut atâta timp cât eu însămi continui să învăț, să mă cert, să mă iert și, mai ales, să încerc să stau cât mai mult în preajma unor ființe însorite ale căror raze să mă lumineze și pe mine puțin. Iar cel mai important lucru pe care l-am priceput în toată strădania mea este că nu mai pot schimba trecutul. Nu pot răsturna clepsidrele ca să redevin mama tânără cu copii bebeluși care am fost cândva și să am grijă să îi educ mai mult, să-i alăptez mai îndelung, să le stau în preajmă mai în tihnă și să-i supăr mai puțin cu angoasele mele. Ce-a fost a fost, îmi cer iertare, și de la mine și de la ei, pentru tot ce n-am știut să fiu la momentul potrivit și merg mai departe, făcând promisiuni bune, frumoase, curate, în care cred din tot sufletul și pe care o să le respect. Cum promit? Punând degetul pe nas, într-un gest marca Zurli, privindu-mi copilul în ochi și trăind împreună cu el o clipă de mare intensitate, de mare frumusețe, de mare emoție…
Ieri, la evenimentul de lansare a celui mai mare festival pentru părinți și copii din țara noastră, Zurlandia, o minunăție de evadare din viețile noastre la care suntem invitați în weekend-ul ce urmează la Domeniul Știrbey din Buftea, i-am promis Izei, cu degetul pe nas, că-i voi fi alături mereu, la bine și mai ales la greu. Așa ne-a îndemnat Mirela, minunata Mirela Retegan, iar noi am ascultat-o, bucuroși, dar și copleșiți de emoție. Iar în cazul meu și al Izei, emoția s-a făcut de nestăvilit. Pentru că fetița mea cea mică, în timp ce Gașca Zurli începuse să cânte „Iubeste-mă, mamă, iubește-mă, tată!”, s-a întors la mine cu lacrimile curgându-i șiroaie pe obrăjori și mi-a spus: „Mami, promite-mi și că o să stai mai mult cu mine, că o să stăm toți împreună, întreaga familie, că n-o să mai ai așa de multă treabă!”…
Am plâns amândouă, îmbrățișate, și am făcut împreună un legământ pe care nu pot să vi-l spun, pentru că este doar al familiei noastre. Dar pot să vă spun ceva prețios, care vă va folosi și vouă: mergeți în weekendul ăsta la Zurlandia și veți trăi acolo clipe intense alături de copiii voștri, ochi în ochi cu ei, palme în palme, suflete în suflete, jucându-vă și bucurându-vă împreună – căci asta e Zurlandia, un festival de joacă în familie, de iubire și de bucurie între părinți și copii! Dacă vă imaginați că-i doar un mare loc de joacă în care-i abandonați ca la mall, când mergeți la shopping, să știți că vă înșelați! La Zurlandia e un loc de joacă și pentru noi părinții care, măcar o dată în viață, au plâns așa ca mine, de dragul copilului lor și de dorul clipelor ce nu mai pot fi întoarse niciodată, dar și pentru cei norocoși, și buni, și scumpi, care sunt pregătiți să învețe mai repede, mai bine, mai cu folos decât mine, lucrurile care contează cu adevărat în relația lor: să fie soarele ce dă lumină pentru copilul lor, așa cum ne-a învățat Mirela Retegan să fim, așa cum ne aduc aminte spectacolele Găștii Zurli și toate întâlnirile norocoase și frumoase cu ei.
Iar pentru ca energia bună a iubirii dintre părinți și copii să meargă mai departe, în jurul planetei, și să cuprindă întreaga galaxie, sâmbătă, la ora 18, la Zurlandia va avea loc un moment rar, unic în viață, în care, bătând palmele cu copilul nostru și cântând Rempompi, vom intra în Cartea Recordurilor.
Eu merg la Zurlandia pentru că mi s-a făcut un chef bun și nebun să mă joc cu copiii mei, să mă joc mai frumos, mai intens, mai memorabil poate, decât am făcut-o când ei erau mici, iar eu eram mai aproape de anii copilăriei mele, căci, de data asta, ne așteaptă acolo, să ne fie alături, cei mai buni antrenori de joc, de bucurie și iubire, scumpii purtători de lumină ai razelor Zurli care, cu Mirela Retegan în frunte, au cucerit un nou tărâm al copilăriei fără sfârșit: Zurlandia.
Weekendul acesta eu și copiii mei ne vom revendica cetățenia zurlandeză. Ne vom spune unul altuia cinghilinghi, ne vom da pupici cu scliplici și vom fi nespus de fericiți împreună, așa cum, uneori, luați cu graba, cu temele, cu grijile, cu încrâncenările de fiecare zi, uităm să fim. Ei, bine, la #Zurlandia se vindecă toate amneziile care ne-au afectat fericirea.
Haideți și voi la Zurlandia!
P.S. Despre toate acestea am vorbit „la cald”, stând cu fundul pe câte un balot de paie, chiar cu Mirela Retegan și cu scumpa ei Maya, în locul feeric în care sâmbătă și duminică ne vom redefini fericirea de părinți și bucuria de copii. Ne-a filmat dulcea mea Ilona, în timp ce Iza se bucura să participe, energică, la un meci de fotbal jucat pe pajiște, în spatele nostru.
