Gravidele sunt frumoase?

Stiu ca, daca ar fi sa folosim unitati de masura conventionale si evaluari estetice obisnuite, ar trebui sa marturisim ca, atunci cand sunt gravide, femeile nu strabat chiar stadiul lor de maxima frumusete. Cele mai multe dintre domnitele care urmeaza sa nasca se plang ca nu mai suporta asteptarea, ca le e visul greu, ca nu se pot adapta la schimbarile naravase ale trupului si, foarte adesea, la nabadaile mintii lor. Ca sufera pentru ca si-au pierdut agilitatea, ca le e dor sa fie subtiri, mladioase, fragile intre bratele barbatului iubit si dorit.

As minti daca as spune ca nu strabat eu insami toate framantarile prin care trebuie sa fi trecut toate femeile lumii. As fi ipocrita sa declar ca ma simt mai atragatoare ca niciodata. Oglinda imi intoarce, cel mai adesea, contururi si umbre neprietenoase. Nu-mi gasesc haine potrivite si nici atitudini pe masura trupului meu care si-a schimbat si prioritatile si centrul de greutate. Si, totusi, nu contenesc sa ma minunez de stralucirea pe care mi-o descopar in fotografii, de senzualitatea pe care o intalnesc, uimita, atunci cand ma vad surprinsa intr-o secunda de neatentie a mintii la incordarea trupului. Si-mi amintesc, de fiecare data, ca, intr-un reflex repetat la infinit, femeile s-au vrut pictate sau fotografiate in lunile in care trupul lor adapostea o viata viitoare. Ca a devenit aproape un loc comun ca gravidele sa pozeze goale pe copertele revistelor sau doar pentru spatiul tainic si tandru al albumului lor de acasa. Ca e inevitebil sa vrei sa spui, macar o data, in lunile de sarcina – rastimpul tau de maxima dragoste si culminanta feminitate: “Clipa, ramai, esti, sunt atat de frumoasa…”