fbpx
„Iubirile trec, copiii rămân…“

Inima mea

de

18 martie 2009

A ramas in mine ceva ce nu s-a putut schimba niciodata. Un sambure de spaima si de neajutorare, senzatia continua ca oricine altcineva ar putea sa fie mai mult, mai bine, mai de pret sau mai de soi decat mine. Si miezul de foc si de tristete al naivitatii mele fara seaman pe lume.
Ma visez mereu in casa in care am copilarit. In noptile mele in care mi-e dat sa fiu sau sa merg catre acasa, ajung in casa aceea saracacioasa, in care am stat pana am implinit zece ani. Personaje din prezentul meu, oameni rari, insemnati, pe care nu i-am visat nicicand in visele mele de copil, vin sa ma intalneasca in casuta aceea sarmana, de pe strada Melodiei numarul 19. Cei care-au mai trecut pe-acolo imi spun ca nu mai exista casa noastra. Ca proprietarii – noi fuseseram ingaduiti cu chirie – au vandut-o, si cel care locuieste acolo a inaltat in locul ei o casa mare, frumoasa, cu etaj.
N-am avut curajul sa trec sa o vad. Pentru ca mi-e teama sa recunosc cat de copil am ramas. In versiunile mele nemasluite, sunt tot o fetita din Ploiesti, asteptand sa inceapa viata si sa vina noroacele. Undeva, sub stern, pastrez cu evlavie speranta ca barbatul pe care l-am visat, perechea mea, ursitul meu, acela care sa ma faca sa ma simt si sa fiu intreaga ca luna, perfecta ca soarele, va veni sa ma ia, sa ma treaca in brate toate pragurile fericirii.
Dar, pana atunci, joc jocuri de copil destept si le duc la bun sfarsit cu seriozitate si grija. In fiecare dimineata ma joc de-a spalatul si imbracatul papusilor. Am numai doua, si as fi vrut mai multe, dar, pe cele pe care le am le iubesc mai presus de viata mea. Seara, ma joc de-a povestile si de-a adormitul in cantec de leagan. In fiecare zi fac pe profesoara si, cel mai adesea, ma scot la tabla chiar pe mine insami. Si nu-mi dau note mari. Sunt exigenta si grava. Iar pentru atunci cand voi fi mare cu adevarat, fac exercitii de indragostire. Imi incalzesc inima pentru nesfarsita, netraita mea dragoste, si-o las sa tropoteasca nebuna in clipe peste care ceilalti trec usor cu intelesul… Cand bratul lui, intins sa-mi arate ceva intr-un peisaj, se atinge, intr-o doara, de umarul meu. Cand paharele ciocnesc cu clinchet care suna a muzica doar pentru mine, si eu ma imbat de vibratia clipei roze, desi stiu ca totul va ramane o taina stinghera a mea. Cand ma uimeste sa vad cat de lin curge mai departe viata pentru ceilalti, in timp ce mie imi poate sta inima-n loc fie si numai la o fractiune de gand cum ca,  poate, de data asta, mi se va intampla miracolul acela care nu se intampla niciodata. Inima mea, pregatita oricand pentru dragoste… Inima mea, pregatita oricand pentru moarte… Inima mea, cantand, mereu, “Reinfloreste lemnul portii pe unde pleci, pe unde vii. In fata dragostei si-a mortii, noi toti redevenim copii”.

Tag-uri:
· ·
Categorii:
Eu - mama

Comentarii

  • Imi place tot ce scrii, Alice! In unele „tablouri” ale tale ma regasesc, mai ales cand sufletul imi pleaca hai-hui…
    Daruiesti frumos!

    Luisa 12 mai 2012 19:53 Răspunde
  • Frumos a spus Luiza si….adevarat! Ne regasim in ceea scrii cu atata maiestrie si de aceea te citim si te iubim , Alice!

    Am purtat si port in mine intrebari inca nedeslusite si intelese pentru felul meu de a ma duce cu gandul catre locul copilariei mele ca loc unic al asezarii mele ,al tandretii, al protectiei si al fericirii.
    Si eu ma reintorc la vremea candorii si a viselor care cu siguranta le vedeam implinite!
    M-am certat si m-am acuzat de neputinta, egoism si nepricepere si am privit ca gest de infragere faptul ca nu am reusit sa simt nici in alt loc in viata mea de adult atata caldura si prea plin de frumusete ca in anii in care traiam sau ma puteam intoarce des si fara oprelisti in Stefestiul meu!
    Eu inca astept, in adancul sufletului meu, ca vis ce inca poate fi dus la indeplinire, sufletul meu pereche si acea fericire linistita, insorita si definitiva!

    Ma bucur pentru ca stiu ca acum, tu, Alice, ai sufletul pereche langa tine!
    Te imbratisez!

    Mihaela 15 mai 2012 23:24 Răspunde
  • te citesc cu nesat, imi mangai sufletul si ma faci sa cobor, de multe ori in adancul lui si sa scot la iveala lucruri, sentimente, trairi bagate in sertare, inchise bine.

    gratiela 20 mai 2012 16:31 Răspunde

Dă-i un răspuns lui Alice Nastase Buciuta Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title