Primul cuvant pe care l-a spus Iza e „tata”. E si cuvantul pe care a continuat sa il repete cel mai des, de la 8 luni si pana in prezent, chiar daca, intre timp, desigur, a inceput sa spuna si alte cuvinte. In jurul varstei de un an ( acum are 2 ani si jumatate), „mama” nu spunea, decat la mari si rare ocazii. Iar eu, evident, sufeream.
A zis, insa, la un an si o luna sau doua, in felul ei ciudat si repezit, „zapada”, „bebe”, „apa”, „nani”, „papa” si „mac-mac”. Si, repetand gluma familiei noastre, in care, atunci cand nu ne convine ceva la cineva din preajma spunem „bad, bad child”, „bad, bad husband”, „bad, bad friend”, dupa ce s-a lovit de un sfesnic si a inceput sa planga, iar noi, ca s-o impacam, am batut sfesnicul si am zis „bad, bad object” (ca nu stiam sa zicem sfesnic in engleza), a repetat si ea, printre sughituri: „bedbedobgec”…
O rugam, insa, adesea, sa zica si „mama”. „Te rog frumos, spune MAMA”, ma milogeam de Iza, iar ea imi zambea larg, aratandu-si cei doi dintisori splendizi din fata, si-mi raspundea, raspicat: TA-TA. „Nu, te rog, MA-MA-MA-MA, nu TA-TA-TA-TA!” Iar ea imi raspundea, razand de mine: „ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta-ta”.
Am auzit de copii care au zis, prima data, cuvantul „luceafar”. De altii care n-au zis nici „pas”, nici „apa”, pana intr-o zi cand au inceput sa turuie. Mie mi-a povestit mama ca nu vorbeam aproape deloc, pana cand o matusa mi-a zis ca sunt muta, iar eu i-am raspuns, raspicat: „muta esti tu”. Si ca de atunci n-am mai tacut niciodata.
Ce cuvinte ati zis mai intai? Ce au spus, cand au invatat sa vorbeasca, copiii vostri? E important primul cuvant?
Buna,
Iti citesc de cativa ani revista si din cand in cand revin pe site unde reiau si arhiva pentru ca este foarte interesanta.
Baietelul meu (care acum a facut 1 an si 10 luni) a spus prima oara „tata”. Se pare ca stiintific vorbind, am citit intr-o carte, le este mai usor cu silaba TA decat cu MA.
Pana la un an si 8 luni spunea doar tata, mama, apa, caca, tutu (masinuta) si imita foarte multe animale. Dar noua ni se parea ca intelege tot ce-i spunem.
Imediat dupa ce a implinit an si 8 luni si-a dat drumul: repeta orice, intai stalcit apoi din ce in ce mai bine, deja face propozitii scurte. Ma uimeste, stiu ca baietii sunt mai inceti iar el, un comod din fire, nu s-a sinchisit prea tare nici cu statul in fundulet, mersul in patru labe, mersul biped desi a fost rapid in a le aplica o data ce i-au starnit interesul.
Despre primele mele cuvinte, mama nu mi-a povestit niciodata. Stiu insa precis ca am inteles cuvintele si in romana si in germana. Am locuit, in primii ani de viata, la doua tanti de nationalitate germana care vorbeau doar nemteste cu mine si carora pe la trei ani refuzam sa le mai raspund decat in romana. O incapatanare prosteasca care nu m-a ajutat deloc in evolutia ulterioara, nu mai stiu sa vorbesc germana si-mi pare rau.
Stiu insa sigur care a fost cel dintai cuvant rostit de fiica mea: MAMA! A strigat intr-o noapte, din patutul ei, pe la ora 2. Ne-am uitat la ceas, eu si sotul meu pentru ca am mai fi dormit cateva ore. Eu insa, foarte mandra, l-am atentionat, total inutil, auzise si el perfect cuvantul. Avea vreo opt luni si de atunci nu prea i-a mai tacut gura. Repeta mereu cuvintele noastre astfel incat pe la doi ani si noua luni, de Craciun, i-a recitat bunicii mele, cartea intreaga de poezii ale Otiliei Cazimir „Baba iarna intra-n sat” de, sarmana mea bunica, se tot crucea de memoria fetitei. Trebuie sa recunosc, cu vorbitul ne-a luat pe toti din casa. Nici nu stiu pe cine seamana?! 🙂
sora mea nu prea vorbea pana au dus-o ai mei la mare pe la 2 ani, cand au venit nu se mai oprea din vorbit, i-a spus bunicii mele toata capra cu 3 iezi, stalcit dar coerent 🙂
Eu nu tin minte despre copiii mei ce au spus mai intai, dintre mama, tata, papa, apa pe care nici nu le-am pus la socolteala.
Eliza a spus la inceput „la loc”. 🙂 A fost si este si acum (la onorabila varsta de 3 ani) foarte ordonata, exigenta, ambitioasa si minutioasa. uitandu-ma in urma, pot spune ca intr-adevar, pusul lucrurilor la locul loreste o preocupare care o defineste cu adevarat.
Iari insa, a spus „poftim” si „mec”-un fel de multumesc imediat dupa cuvintele monosilabice, pentru ca asta a auzit foarte des de la sora mai mare.
Buna! Ca nu zice decat „ta-ta” mai e cum mai e. Dar iti arata cu degetul ceva?? Te priveste vreodata in ochi? Daca da, stai calma! O sa fie bine!!